Video Dan Petrescu a răbufnit la conferința de presă! “Voiam să zic că sunt bolnav. Nu mai rezist”
articol scris de Digi Sport08.05.2023, 09:48
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dan Petrescu (55 de ani) și-a pierdut cumpătul la finalul partidei CFR Cluj - Universitatea Craiova 1-1, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Antrenorul campioanei României este exasperat de deciziile arbitrilor.
CFR Cluj, OUT din lupta pentru titlu! Dan Petrescu: "Totul e împotriva noastră! Nici nu mai contează jocul echipei"
Partida a fost marcată de mai multe faze controversate de arbitraj. În minutul 26, Andrei Ivan a fost eliminat, dar cartonașul roșu a fost anulat după consultarea sistemului VAR.
În minutul 68, Andrei Ivan a înscris dintr-o poziție suspectă de ofsaid. Sistemul VAR a validat golul, dar fostul mare arbitru internațional Adrian Porumboiu consideră că reușita Universității Craiova trebuia anulată.
CFR Cluj a cerut acordarea unei lovituri de la 11 metri în minutul 72, când mingea trimisă cu capul de către Braun a lovit mâna lui Badelj, în centrul careului.
Dan Petrescu a rezistat doar un minut la flash-interviul de la finalul partidei, întrucât s-a enervat. Antrenorul CFR-ului a avut "fitilul scurt" și la conferința de presă, când a subliniat că nu mai rezistă din punct de vedere psihologic.
"Ce să mai zic, dacă 7 din 7 am fost furați? Gata! E istorie! La Rapid, am penalty clar, la Morais, nu dă! Acum e cartonaș roșu, se întoarce la VAR. E gol clar din ofsaid, se dă. Golul lui Maglica îl anulează! La Farul dăm gol, nu e bine.
Totul împotriva noastră? 7 meciuri din 7 în play-off. Analizați! Nici nu contează jocul nostru! Nu mai contează nimic acum, chiar dacă mai sunt trei meciuri. Au vrut să ne scoată din lupta pentru titlu, au reușit!
Nu mai rezist! Trag liniile alea cum vor! Când e capul, când e umărul! Spuneți-mi o decizie pro-CFR la VAR, o decizie corectă.
Nici nu voiam să vin la conferință, dar am venit din respect pentru voi. Voiam să zic că sunt bolnav, dar n-are rost! N-am ce să vorbesc de fotbal, pentru că sunt foarte supărat. Șapte meciuri n-am fost lăsați să facem ce trebuie", a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.
VIDEO Rezumatul meciului CFR Cluj - Universitatea Craiova 1-1
Clasamentul în play-off-ul SuperLigii
Etichete: liga 1 , cfr cluj , universitatea craiova , dan petrescu , superliga , petrescu , cfr cluj universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții