News Alert CS Mioveni amenință cu retragerea din campionat după greșelile de arbitraj din meciul cu CFR Cluj
articol scris de Digi Sport07.08.2021, 14:47
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
CS Mioveni, formație nou-promovată în Liga 1, a înaintat un memoriu Federaţiei Române de Fotbal, Comisiei Centrale a Arbitrilor şi Ligii Profesioniste de Fotbal, în urma ''gravelor erori de arbitraj care au dus la stabilirea scorului final în meciul de aseară cu CFR'' şi în care ameninţă cu retragerea din campionat.
CS Mioveni amenință cu retragerea din campionat
''Este inadmisibil modul în care am fost trataţi de către cavalerii fluierului (Florin Chivulete, Vladimir Urzică şi Andrei Constantinescu), CFR marcând un gol dintr-un offside evident, iar nouă refuzându-ni-se un penalty clar, fapte ce au condus la victoria oaspeţilor. Nu vrem să contestăm valoarea adversarilor noştri, aşa cum nu vrem să ştirbim din meritele clujenilor în obţinerea unor performanţe remarcabile în cupele europene. Dar când pierdem un joc în asemenea manieră, ne întrebăm ce rost mai are să participăm într-o competiţie în care ni se taie orice drept la egalitate'', se arată în memoriul clubului argeşean, publicat pe Facebook.
CS Mioveni anunţă, totodată, că se gândeşte să se retragă din Liga 1 din aceste motive: ''Avand în vedere aceste aspecte şi ţinând cont de faptul ca toată lumea protejează în continuare o Comisie Centrală a Arbitrilor care este stat în stat, ne gândim serios să ne retragem din competiţie. În mod sigur CCA nu va avea de suferit dacă o echipă mică şi inimoasă ca a noastră va dispărea din fotbalul românesc, dar numai în acest fel întreaga lume va afla ce se întâmplă cu arbitrajele de la noi din ţară. Dacă nimeni nu îndrăzneşte să tragă la răspundere CCA, măcar retragerea noastră va ajunge la urechile UEFA şi FIFA, iar semnalul nostru de alarmă poate va vindeca un fotbal în care cavalerii fluierului decid după bunul plac învingătoarea unui joc de fotbal. Dacă nimeni nu are curajul să facă ceva, poate măcar noi, prin retragerea din Liga 1, vom aduce la cunoştinţa iubitorilor de fotbal din toată lumea că în România CCA-ul patronează sportul rege. Vom dispărea noi, vom fi amendaţi, dezafiliaţi etc, dar poate vom fi cei care vom începe însănătoşirea unui fotbal bolnav, în care rezultatele finale sunt la mâna domnilor arbitri''.
Clubul aminteşte că înaintea fiecărui meci oficial, echipele din Liga 1 sunt obligate să plătească aproximativ 4.000 de euro pentru baremurile arbitrilor şi observatorilor. ''Plătim cu toţii, cu toate că această sumă este una imensă în comparaţie cu salariul mediu din România. Dar dacă tot plătim aceşti bani, nu înţelegem de ce niciodată nu ni se aduc la cunoştinţă şi nouă, celor care plătim, notele date de observatori arbitrilor. De fiecare dată, orice sancţiune primită de fotbalişti este adusă la cunoştinţa mass media, aşa cum orice amendă sau sancţiune a antrenorilor este dată publicităţii. Lumea află imediat ce şi cât plătesc cei de pe teren, dar niciodată nu aflăm ce ce întâmplă cu cavalerii fluierului'', subliniază clubul care consideră că ''observatorii protejează arbitrii acordându-le note mari, în ciuda numeroaselor greşeli care apar meci de meci''.
''Începând din acest moment, în cazul în care vom mai continua in Liga 1, vrem să anunţăm CCA că refuzăm să mai fim arbitraţi de brigada Florin Chivulete, Vladimir Urzică şi Andrei Constantinescu. Ceea ce au făcut vineri seara este inimaginabil, bătându-şi efectiv joc nu numai de noi, ci de întregul fotbal românesc'', mai anunţă CS Mioveni în comunicatul semnat de preşedintele Consiliului Director al grupării, Dumitru Olteanu.
VIDEO CS Mioveni - CFR Cluj 0-1
CFR Cluj a învins-o pe nou-promovata CS Mioveni cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 4-a a Ligii 1.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Claudiu Petrila (49), dintr-o poziţie evidentă de ofsaid.
Gazdele au cerut și un penalty, în minutul 74, când fundaşul Danijel Graovac l-a ţinut în propriul careu pe brazilianul Garutti.
Etichete: lpf , cca , frf , retragere , memoriu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții