Video Cristiano Bergodi: "Voluntari mă vrea, dar aş antrena în altă parte!". Ce spune despre oferte
31.05.2019, 23:53Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cristiano Bergodi simte nevoia unei schimbări după un sezon cu sufletul la gură pe banca lui FC Voluntari. Antrenorul italian recunoaşte că a primit o propunere de a continua la gruparea ilfoveană, dar dă de înţeles că ar accepra o nouă provocare. Au apărut speculaţii la un moment dat că este dorit la Universitatea Craiova după ce oltenii au mai avut o experienţă italiană, cu Devis Mangia.
"Am avut deja o întâlnire cu conducerea clubului, probabil vom mai discuta din nou. Contractul meu expiră acum, ei mi-au făcut deja o propunere, sper să ajungem la un acord, vom vedea. Eu am şi ambiţia de a antrena în altă parte, dar aici m-am simţit foarte bine la Voluntari, vom vedea.Nu e nicio discuţie cu Craiova, nu ştiu nimic," a declarat tehnicianul de 54 de ani.
Bergodi crede că evitarea retrogradării a fost o minune
Oricum, Bergodi este încântat de ceea ce am realizat pe banca celor de la FC Voluntari. FC Voluntari a început campionatul cu Daniel Opriţa antrenor principal, dar acesta a demisionat după cinci etape în care ilfovenii au obţinut un singur punct. Dinu Todoran a devenit apoi antrenorul echipei, fiind supervizat de directorul tehnic Ioan Andone, dar rezultatele au întârziat să apară. Organizarea de joc a italianului a avut efect şi ilfovenii au reuşit să evite retrogradarea cu o etapă înainte de final.
"Sunt mulţumit de ce am făcut la Voluntari am încheiat cu un rezultat bun. Nu vreau să mă laud, dar aici s-a petrecut o minune. În noiembrie era greu, cu 8 puncte în clasament, era greu să scoţi echipa din acea situaţie. În primul rând, jucătorii au făcut o treabă foarte bună, bineânţeles cu staff-ul şi cei care ne-au sprijinit", a fost reacţia lui Bergodi după 0-0 cu Dinamo.
Ce echipe a mai antrenat Cristiano Bergodi
În CV-ul fostului fundaş, o legendă a celor de la Lazio, există şi o scurtă experienţă în Serie A, la Pescara. Italianul le-a mai pregătit pe FC Naţional, CFR Cluj, Rapid, Poli Iaşi şi Steaua, dar și pe Imolese, Sassuolo, Modena, Pescara și Brescia, din Italia.
Cristiano Bergodi are și un trofeu câștigat în România, cu Rapid, în 2008.
Vezi video cu rezumatul meciului Dinamo - FC Voluntari:
Etichete: universitatea craiova , cristiano bergodi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții