Video Cristiano Bergodi, mulțumit după victoria oltenilor în fața lui Dinamo: "Nu e o rușine să câștigi din penalty"
articol scris de Digi Sport18.10.2020, 23:57
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Universitatea Craiova s-a impus la limită, scor 1-0, în fața lui Dinamo, în etapa a șaptea din Liga 1. Golul victoriei oltenilor a fost reușit de Alexandru Cicâldău, din penalty, în prima repriză.
Oltenii sunt lideri în Liga 1, cu punctaj maxim, după șapte victorii în șapte partide. La finalul jocului de pe Arena Națională, Cristiano Bergodi s-a arătat mulțumit de atitudinea jucătorilor săi și a declarat că nu se aștepta la un parcurs atât de bun al Universității în acest debut de sezon.
"Se poate spune că a fost o victorie italienească, dar vreau să felicit băieții. Au făcut un meci bun, au avut o organizare bună. A fost o victorie muncită, cum se zice când nu se joacă un fotbal extraordinar, dar toți jucătorii aleargă, se luptă pentru minge. Ca să devenim o echipă solidă, trebuie să trecem și prin astfel de meciuri.
Am avut probleme înaintea meciului cu Vlădoiu, care este jucător U21, după aceea a venit accidentarea lui Marius Constantin, care s-a rupt probabil. Acolo s-a văzut caracterul echipei. Cred că și dacă erau Elvir Kolijc și Mihăilă, nu era un meci ușor.
Nu am vorbit cu Marius despre penalty. Nu pot să spun că a fost sau nu a fost. Am văzut că a căzut, probabil arbitrul a văzut mai bine. Era greu să-mi dau seama de pe bancă ce s-a întâmplat.
Nu mă așteptam să începem cu șapte victorii consecutive, mai ales că veneam după meciul pierdut cu CFR. A trebuit să începem campionatul cu tristețe, cu moralul la pământ, am vorbit mult cu jucătorii. Poate era prea devreme anul trecut să luăm titlul, acum poate suntem mai pregătiți. Sunt echipe bune, FCSB, CFR, nu e ușor.
Dinamo e o echipă bună, este în căutarea omogenității, are jucători buni, tehnici, probabil când vor suda mai bine relațiile de joc, vor arăta mai bine. Nu e rușine să câștigi un meci din penalty, echipele bune trebuie să facă și asta", a spus Bergodi.
Bergodi a lăudat-o pe Dinamo înaintea partidei
Cristiano Bergodi s-a arătat impresionat de mutările reușite de Dinamo și de jocul grupării din Ștefan cel Mare, înaintea partidei de pe Arena Națională: "Îl cunosc pe Aleix Garcia ca jucător, știu cariera lui, este un jucător foarte bun, Dinamo a făcut achiziții din Spania, sunt jucători tehnici, dar nu au omogenitate. Sunt totuși jucători care pasează, joacă pe jos, jucători care pot face diferența. Dinamo e competitivă acum, poate ajunge în playoff.
Dinamo nu merita să piardă nici cu FCSB, nici cu UTA, au jucat bine. Noi venim după 6 victorii, e o vorbă și în România și în Italia, victoriile aduc victorii. Acum am întâlnit până acum echipe din subsolul clasamentului, acum jucăm un derby de tradiție. Sper să facem un meci foarte bun", a declarat antrenorul liderului Ligii 1.
VIDEO Rezumat Dinamo - Universitatea Craiova 0-1
Etichete: etapa 7 liga 1 , cristiano bergodi , antrenor universitatea craiova , dinamo universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții