News Alert Craiova nu se joacă: cere şi plăteşte teste antidoping la toate meciurile sale + Încă o solicitare din Bănie
articol scris de Digi Sport26.04.2021, 12:03
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Universitatea Craiova luase decizia de a cere teste antidoping la meciurile sale importante din Liga 1. Oltenii pun acum banii la bătaie şi plătesc controale la toate meciurile lor din play-off.
Chiar dacă nu costă o avere, Universitatea Craiova este singura echipă de fotbal din România care în ultimii ani a cerut astfel de controale antidoping!
Universitatea Craiova cere teste antidoping şi la meciurile cu Sepsi, Botoşani şi Academica, nu doar la cele cu FCSB şi CFR Cluj
Iniţial, oltenii au solicitat şi plătit teste de sânge şi de urină la meciurile cu FCSB şi cu CFR Cluj, dar decizia luată acum de conducere este să achite banii necesari pentru prezenţa ANAD şi la partidele cu Sepsi, Academica Clinceni şi FC Botoşani.
Conform regulamentului, clubul care solicită testarea este cel care achită valoarea acţiunii pentru jucătorii aleşi de către ANAD de la propria echipă şi de la echipa adversă.
Un test de urină şi sânge la meciurile amintite mai sus a costat echivalentul a aproape 1.000 de euro. Întotdeauna, numărul jucătorilor luaţi de la cele două echipe trebuie să fie egal.
Conform informaţiilor Digi Sport, solicitarea oltenilor este ca echipele din play-off să fie testate şi la antrenamente, dar acest lucru depinde de Agenţia Naţională AntiDoping.
Ce a spus Sorin Cârţu după testarea antidoping de la meciurile cu FCSB şic u CFR Cluj
”Vedem ce va ieși la testul antidoping, la sânge nu ai cum să schimbi. Dacă ai băgat în tine niște substanțe, nu ai cum să scapi. Și vom cere și în playoff, la cel puțin 30% dintre meciuri.
Dacă ești cinstit, nu e nicio armă psihologică, nu e nicio lovitură sub centură”, a declarat Sorin Cârțu într-o intrevenție recentă la emisiunea Fotbal Club.
Pentru prima dată, un club a cerut şi testare de sânge. Din 2018 nu se mai solicitase niciun fel de test antidoping
Conform raportului de pe siteul ANAD, postat după meciul oltenilor cu FCSB, cluburile nu mai ceruseră până acum şi test de sânge, iar din 2018 nu o mai făcuseră nici pentru urină. În aceşti trei ani, testările s-au făcut doar la solicitarea unor federaţii sau la iniţiativa ANAD.
"Au luat probe de urină şi de sânge de la câte trei jucători de la fiecare echipă. De data aceasta, da, a fost şi oficialul de teste antidoping pentru sânge.
M-am uitat în statistică şi prefer doar să v-o prezint, nu să o comentez. Concluziile le trag oamenii care află. În 2017, în sportul românesc, deci nu neapărat la fotbal, cluburile au făcut 12 comenzi pentru teste de urină. Iar în anii 2018, 2019 şi 2020 nicio solicitare!
În 2021, Universitatea Craiova a cerut acum, când solicitarea a venit şi pentru sânge.
Am mai spus, dacă se analizează doar pentru urină, costă 1.611 lei. Acum s-au cerut teste pentru urină şi pentru sânge, iar suma exactă e 4.850 de lei pentru un jucător, deci aproape 6.000 de euro în total pentru cei şase jucători.", a explicat la vremea respectivă, pentru Digi Sport, Cristian Balaj, preşedintele ANAD.
Etichete: cristian balaj , anad , testare antidoping , cerere universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții