Clubul din Bundesliga interesat de Emmanuel Yeboah, după ce mutarea la Slavia Praga a picat
articol scris de Digi Sport09.01.2023, 17:33
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Emmanuel Yeboah (19 ani), ghanezul de la CFR Cluj, a ratat un transfer la Slavia Praga în această iarnă, însă un alt club îl monitorizează pe fotbalistul campioanei Ligii 1.
Interes din Bundesliga pentru Emmanuel Yeboah
Deși negocierile cu cei de la Slavia Praga au picat, numele lui Emmanuel Yeboah produce în continuare interes pentru cluburile din campionatele importante ale Europei.
După ce negocierile pentru Andrei Cordea de la FCSB nu au ajuns încă la o finalitate, nemții de la Augsburg iau în calcul varianta de a-l transfera pe Yeboah de la CFR Cluj, notează ProSport.
Clubul din Germania vrea să se întărească în flancul drept, unde Yeboah a evoluat în acest sezon la CFR Cluj. Campioana ar cere trei milioane de euro pentru mutare, conform sursei citate, care precizează că pe urmele lui Yeboah ar mai fi Salzburg, din Austria.
Rămâne de văzut dacă ghanezul din ofensiva CFR-ului va părăsi echipa în această iarnă până la urmă.
Emmanuel Yeboah a jucat în 29 de meciuri pentru CFR Cluj
De la venirea în România, din martie, Emmanuel Yeboah a evoluat în 29 de meciuri pentru CFR Cluj și nu a părut să se confruntă cu problema medicală identificată de cehi.
În tricoul lui CFR Cluj, atacantul ghanez a marcat de trei ori și a mai contribuit decisiv la două goluri, prin pase decisive.
Etichete: transfer cfr cluj , augsburg , emmanuel yeboah , ammanuel yeboah augsburg , emmanuel yeboah cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții