Exclusiv Claudiu Niculescu îi atacă pe şefii lui Dinamo: "E bătaie de joc. Am rămas şocat, mă simt umilit"
13.10.2018, 19:08SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Claudiu Niculescu e extrem de dezamăgit de tratamentul la care a fost supus de conducerea lui Dinamo, care l-a demis după numai trei meciuri. Mircea Rednic va fi noul antrenor al "câinilor".
"Nu ştiam nimic, azi-noapte am aflat din presă. Atunci am aflat şi eu. Azi-noapte, când am citit, am rămas puţin şocat, credeam că e o glumă, nu credeam că mi se poate întâmpla asta. Am făcut 13 antrenamente, azi era al 14-lea. E greu să schimbi ceva în 13 antrenamente. Asta se întâmplă în România. Nu mă aşteptam nici în cele mai urâte coşmaruri să mi se întâmple aşa ceva în două-trei săptămâni, dar asta e ţara în care trăim. Nu poţi face performanţă cu o asemenea bătaie de joc la adresa unor oameni. Ne-am întâlnit azi, am rezolvat, am discutat două ore şi jumătate - trei. Nu mi s-a reproşat nimic profesional, numai că s-a ivit această oportunitate. M-am simţit umilit, e frustrant, dureros, dezamăgitor, dar nu am ce face", a declarat fostul antrenor al "câinilor", la "Digi Sport Special".
Niculescu e convins că ar fi reuşit să o scoată pe Dinamo din criză. "Câinii" se află pe loc de baraj pentru evitarea retrogradării, 12, cu 11 puncte după 11 etape.
"Mi-am dorit mult să antrenez Dinamo, îmi doream să reuşesc. Îmi reproşez că poate m-am grăbit puţin, am venit în momentul nepotrivit la Dinamo. Mă simţeam într-un fel dator, acum un an am refuzat oferta de la ei, dar cred că m-am grăbit din dorinţa mare de a antrena clubul meu de suflet. Sunt convins că aş fi reuşit să scot echipa din acest impas. Sunt puternic, voi merge mai departe", a mai spus Claudiu Niculescu.
Cu Niculescu pe bancă, Dinamo a învins-o cu 3-1 pe Dacia Unirea Brăila, în Cupa României, iar în Liga 1 a remizat cu Sepsi, 0-0, şi a pierdut cu FC Botoşani, scor 0-2.
Etichete: dinamo , claudiu niculescu , demitere claudiu niculescu , mircear rednic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții