Cine va arbitra derby-ul Dinamo - Rapid
articol scris de Digi Sport21.12.2024, 08:14
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Dinamo va juca, pe Arena Națională, împotriva Rapidului, în derby-ul etapei cu numărul 21 din SuperLigă.
- Partida dintre cele două formații este programată pe 22 decembrie (duminică), de la 20:00, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Cu câteva zile înaintea fluierului de start al acestui meci, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a decis cine va trebui să ”împartă dreptatea” pe teren între cele două echipe.
Marian Barbu va arbitra derby-ul Dinamo - Rapid
Potrivit Fanatik, CCA a decis ca Marian Barbu (36 de ani) să se afle la centrul acestui derby dintre Dinamo și Rapid, care se va desfășura într-o atmosferă superbă pe cel mai mare stadion al țării (mai ales după ce cele două cluburi s-au înțeles asupra reciprocității).
Marian Barbu a mai condus un derby de anvergură în decursul acestui sezon: FCSB - Dinamo, adjudecat de ”roș-albaștrii” cu 2-0 pe data de 20 octombrie.
Ultima oară când Rapid a fost ”condusă” de Marian Barbu a fost pe 23 noiembrie 2024, când giuleștenii au remizat, scor 1-1, pe terenul celor de la CFR Cluj în etapa a 17-a din SuperLigă.
Marian Barbu, arbitru cu ecuson FIFA, s-a aflat recent la centru și în partida din Conference League dintre Backa Topola (Serbia) și Noah (Armenia), care a fost câștigată de sârbi cu 4-3 (meciul a avut loc pe 19 decembrie).
Înainte de acest derby, Dinamo se află pe locul secund al ierarhiei, cu 35 de puncte. De partea cealaltă, Rapid ocupă poziția a 7-a a clasamentului, cu 28 de puncte.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Rapid - Dinamo, scor 1-1 (meciul tur dintre cele două echipe)
Etichete: rapid , dinamo , derby , superliga , marian barbu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții