Video Exclusiv Cine mai poate scoate Dinamo "din groapă"? Mircea Rednic: "Salvatorul a fost în curtea lor, dar nu au apreciat"
articol scris de Digi Sport12.11.2020, 17:03
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Mircea Rednic (58 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, a vorbit despre situația din Ștefan cel Mare și a criticat strategia de transferuri a noilor conducători ai "câinilor".
Mircea Rednic a bifat patru mandate la Dinamo, ultimul în sezonul 2018-2019, când a plecat cu scandal după ce fosta conducere a decis să-l demită. Ultima oară, ”Puriul” a antrenat-o pe Poli Iași, în sezonul precedent, reușind să scape echipa de la retrogradare.
"Am urmărit, a fost o perioadă în care mi-am impus o vacanță. Am fost plecat în Belgia. M-am ușchit repede pentru că lucrurile scăpau de sub control acolo, cu renumitul COVID. Iar acum mă pregătesc să revin în fotbal și la voi în emisiune.
Salvatorul a fost la ei în curte de vreo două ori, dar ei nu au apreciat și nu s-au purtat cum ar fi trebuit să se poarte cu un om care într-adevăr vrea binele clubului Dinamo. Pentru mine, acest club încă nu a fost vândut, a fost dat în administrare. Au venit niște băieți care, după părerea mea, nu au nicio treabă cu administrativul, cu fotbalul.
Pentru că, atunci când știi ce club ai preluat, cu datorii, tu vii și aduci jucători cu contracte pe care ei nu le aveau în țara de unde provin. Înțeleg că sunt cu nume, că au trecut prin curtea lui Manchester City, Real Madrid, Barcelona, dar nu e suficient", a declarat Mircea Rednic, la emisiunea Liga Digi Sport.
Mircea Rednic critică strategia conducătorilor lui Dinamo
"OK, ei vin în România ca să câștige bani și puteai să le oferi un contract pentru România și să pui clauze pentru performanță. Dă-le 150.000 pe an, 50.000 play-off, 100.000 să ia campionatul. Dar tu le oferi salarii foarte mari și tu nu ai bani. De atâta timp ei nu au reușit să vină cu nimic.
Deci tu le-ai făcut niște promisiuni și nu poți să le rezolvi. Nici nu vreau să mă gândesc. Ați văzut că străinii deja fac scandal, au familii, au viața lor. Chiar nu am înțeles. Oferi salarii mari, dar pe ce te bazezi?
Datoriile care vor veni.... Pentru că tu, când preiei un club, îl preiei cu bune și cu rele. Și după o lună se plângeau că tot li se bagă facturi. Păi ei vorbeau de audit după o lună și jumătate.
Când preiei o societate, tu trebuie să știi clar ce preiei. Li s-a dat în administrație, au spus că era cineva în spatele lor și când s-au uitat în spate, erau numai ei. Numai datoriile sunt de 7 milioane", a încheiat "Puriul".
Mircea Rednic, favoritul dinamoviștilor pentru înlocuirea lui Cosmin Contra
Cosmin Contra ar putea fi înlocuit de conducerea lui Dinamo după ultimele rezultate ale echipei din Liga 1. Mircea Rednic este numele care stă pe buzele tuturor dinamoviștilor. Gabriel Răduță, fostul șef al Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo, îl cunoaște foarte bine pe antrenorul care a adus ultimul titlu în ”Ștefan cel Mare” și spune în ce condiții s-ar întoarce acesta la ”cârma” echipei roș-albe.
"Eu sunt adeptul continuității. Mi-aș dori să rămână Cosmin Contra pentru că este proiectul lui. Este o perioadă scurtă și văd că jucătorii nu s-au adaptat fotbalului românesc, mai sunt și problemele financiare. El este un antrenor bun, tânăr, are un CV foarte bun. A fost jucătorul lui Dinamo, dar eu cred că Rednic e altceva.
E cel mai bine pregătit antrenor care a fost la Dinamo. Am mai vorbit cu Rednic în urmă cu o săptămână. Țin legătura cu foștii mari fotbaliști. Rednic nu se aruncă cu capul înainte. Dacă vine… Trebuie să fie susținut. Are nevoie de susținere și continuitate".
VIDEO Intervenția lui Mircea Rednic la emisiunea Liga Digi Sport
Etichete: dinamo , mircea rednic , conducerea dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții