Video Chiajna - Dinamo 3-4. "Câinii" sunt pe loc de play-off după un meci nebun. 7 goluri în repriza a doua
12.02.2018, 19:59SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gabi Torje a revenit cu gol la Dinamo, iar "câinii" s-au impus cu 4 la 3 la Chiajna. Echipa pregătită de Vasile Miriuţă se află pe loc de play-off, cu două etape rămase din sezonul regulat.
Dinamoviştii au început tare şi au cerut gol în minutul 7, la lovitura de cap a lui Nedelcearu. În minutul 32, Nemec a şutat frumos, din careu, dar Caparco a avut parada etapei. A fost festival de goluri în repriza secundă. Nemec i-a adus în avantaj pe alb-roşii imediat după pauză. Salomao a făcut apoi 2 la 0, din centrarea lui Pesic, care i-a lăsat imediat locul în teren lui Torje, aflat la primul meci pentru Dinamo de la revenire.
Ca şi în tur, Bumba a marcat împotriva fostei sale echipe. Diferenţa de două goluri a fost refăcută chiar de Torje, care a semnat reuşita cu numărul 400 a actualului sezon. Gazdele au redus din nou din diferenţă prin Bud. Daniel Popa a marcat pentru 4-2, dar nu a fost ultimul gol al meciului. S-a terminat 4-3 pentru echipa lui Miriuţă, după reuşita unui alt fost dinamovist, Andrei Marc.
Etapa viitoare, Dinamo joacă pe Arena Naţională derby-ul cu FCSB, în direct la Digi Sport 1, duminică, de la 20:45.
FINAL DE MECI. Concordia- Dinamo 3-4
MIN 90+2- Ocazie mare Daniel Popa.
MIN 90. Arbitrul de rezervă arată că meciul se prelungeşte cu 3 minute.
MIN 84- Schimbare la echipa gazdă. Iese fundaşul Marc şi intră atacantul Marian Pena
MIN 81- GOOOL Concordia. Bucşa trimite mingea în careu cu capul, Marc ajunge la minge înaintea lui Brănescu şi reuşeşte să înscrie.
MIN 80-Schimbare la Dinamo. Adam Nemec este înlocuit de Antun Palic. Sunt primele minute pentru fotbalistul croat de la întoarcerea în România.
MIN 79- GOOOOL DINAMO. Acţiune Romera, spanioul este trântit la pământ, dar mingea ajunge la Daniel Popa care înscrie din careu.
MIN 78- Prepeliţă cere 11 metri, dar arbitrul consideră că a simulat şi îi arată cartonaşul galben.
MIN 72 GOOOOL CHIAJNA. Bucşa pasează şi Bud marchează de lângă Nedelcearu. Concordia- Dinamo 2-3.
MIN 71- GOOOL Dinamo. Acţiunea oaspeţilor, apărarea Concordiei gafează şi mingea ajunge cu noroc la Torje care reuşeşte primul său gol de la întoarcerea la Dinamo.
MIN 70- Cartonaş galben. Batin a fost avertizat.
MIN 69 GOOOL Chiajna. Şut formidabil Nivaldo, mingea loveşte bara şi ajunge la Bumba care reuşeşte să reducă din handicap.
MIN 67- Ocazie mare Gabi Torje. Internaţionalul român primeşte o minge de la fundaşul advers Fota, dar nu şutează la timp.
MIN 63 Nivaldo intră în locul lui Bărboianu.
MIN 59. Intră Gabi Torje în locul lui Pesic.
MIN 59- Cartonaş galben. Salomao avertizat de arbitrul Feşnic.
MIN 59- GOOOOL Dinamo. Pesic dă o nouă pasă excelentă la colţul lung şi Salomao înscrie dintre Bărboianu şi Marc.
MIN 58- Ocazie Dinamo. Combinaţie frumoasă pe traseul Nemec, Daniel Popa şi Salomao trimite pe lângă poartă.
MIN 49 -Schimbare la Concordia. Iese Thaer Bawab şi intră Cristi Bud.
MIN 47- GOOOOL Dinamo. Pesic pasează cu călcâiul la Romera, centrare perfectă şi Nemec marchează cu capul. Este golul cu numărul 5 înscris în acest campionat de atacantul slovac.
MIN 46. A început repriza a doua. Vasile Miriuţă face prima mutare. A ieşit mijlocaşul Monroy şi a intrat Daniel Popa.
MIN 45- Ultima ocazie a primei reprize. Pesic îi pasează lui Romera care intră în careu şi trimite în faţa porţii, dar niciun dinamovist nu ajunge la minge.
MIN 44- Salomao centrează din lovitură de la colţ, dar lovitura cu capul trimisă de Nemec trece pe lângă poartă.
MIN 39- Dinamo cere penalty la centrarea lui Pesic. Oaspeţii susţin că Andrei Prepeliţă a lovit mingea cu mâna.
MIN 37- Mahlangu şutează din afara careului, mingea trece mult peste poartă.
MIN 34- CARTONAŞ GALBEN. Pesic îl faultează pe Bumba şi dinamovistul vede cartonaşul galben.
MIN 32. Ocazie mare Dinamo. Salomao centrează perfect în careu, Nemec preia frumos pe piept şi şutează spectaculos din întoarcere. Caparco reuşeşte să reţină cu mari emoţii.
MIN 24- Nistor execută periculos o lovitură liberă de la aproape 20 de metri. Mingea trece peste poartă.
MIN 20- O nouă fază controversată. Brănescu iese greşit în careu şi Bucşa de la Concordia cade în careu. Gazdele cer penalty, dar arbitrul nu acordă nimic.
MIN 18- Nistor driblează doi adversari şi şutează de la marginea careului, dar mingea trece peste poartă.
MIN 7- OCAZIE MARE DINAMO. Nedelcearu trimite mingea cu capul periculos, portarul Caparco respinge în faţă şi Maric nu reuşeşte să lovească mingea. Mingea a părut să treacă de linia porţii, la execuţia lui Nedelcearu, dar arbitrul Horaţiu Feşnic a făcut semn că meciul poate continua. Dinamoviştii au spus că este gol valabil.
MIN 1- A început partida de la Chiajna.
Echipele de start:
CS Concordia Chianja: Caparco- Bărboianu, Marc, Manasse, Fota- Prepeliţă, Bucşa- Grădinaru, Bawab, Bumba- Batin.
REZERVE: Vitkauskas, Pena, Nivaldo, Bud, Babic, Deaconu, Georgescu
Antrenor Ion Moldovan
Dinamo: Brănescu- Romera, Nedelcearu, Maric, Olteanu- Monroy, Mahlangu- Salomao, Nistor, Pesic- Nemec.
REZERVE: Penedo, Katsikas, Hanca, Palic, Daniel Popa, Torje, Moldoveanu
Antrenor Vasile Miriuţă
Arbitru: Horaţiu Feşnic
Asistenți: Vasile Marinescu şi Vladimir Urzică
CHIAJNA - DINAMO LIVE VIDEO Ştirea iniţială
Etapa a 24-a din Liga 1 se încheie ÎN DIRECT la Digi Sport 1, de la ora 20:45, cu partida de la Chiajna, dintre Concordia și Dinamo.
Duelul este unul extrem de important pentru formația lui Miriuță. După remiza cu CS U Craiova de runda trecută, roș-albii au nevoie de o victorie pentru a mai spera la play-off, mai ales că Viitorul și Astra au câștigat.
Dinamo a pierdut doar un meci din precedentele șapte disputate în Liga 1 pe teren advers (24.09.2017, FCSB - Dinamo 1-0), în rest au trei victorii şi trei rezultate de egalitate. Mai mult, formaţia bucureşteană are cea mai bună apărare din campionat în deplasare, cu numai șapte goluri primite.
Două victorii, două remize şi șapte înfrângeri au înregistrat ilfovenii pe teren propriu în meciurile disputate până acum în ediţia curentă. Aceştia au marcat cel puţin o dată în opt dintre aceste jocuri, dar au şi primit gol în 10 din cele 11 partide jucate din postura de gazde.
Cea mai recentă confruntare a avut loc pe 27 septembrie 2017, iar ilfovenii s-au impus în Ștefan cel Mare. Dinamo - Concordia 2-3 (marcatori Rivaldinho, Anton / Batin dublă şi Bumba).
Actualul tehnician al ilfovenilor a evoluat ca jucător în tricoul dinamoviştilor timp de patru sezoane (1976 - 1980), câştigând titlul în ediția 1976-1977. De asemenea, a şi antrenat în "Ştefan cel Mare" pe durata a două sezoane (1994-1995, 2002-2003 - 20 de meciuri).
De partea cealaltă, Vasile Miriuţă a bifat chiar în acest campionat nouă partide pe banca "vulturilor", palmares negativ: o victorie - două remize - șase înfrângeri.
Etichete: liga 1 , dinamo , concordia chiajna , video concordia dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții