Exclusiv Cel mai mare regret al lui Gigi Becali, din acest sezon. ”Dădeam un milion de euro și îl transferam”
20.05.2019, 09:54SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB - CFR 1-0. Gigi Becali a anunțat care este cel mai mare regret al său din acest sezon. Finanțatorul celor de la FCSB a avut ocazia să îl transfere pe Billel Omrani, dar nu a oferit prețul cerut de agentul atacantului de 25 de ani.
”Pot să îmi reproșez că nu l-am luat pe mijlocașul de la CFR sau că nu l-am luat pe Omrani. Am avut ofertă pentru Omrani. M-a sunat impresarul lui Omrani dacă îl vreau pe Omrani.
Am zis că dau 200.000 de euro. A început să râdă. Puteam să ofer un milion de euro și îl luam pe Omrani”, a spus Becali, la Digi Sport Special.
Gigi Becali anunțase că Billel Omrani a semnat cu FCSB
În luna iulie a anului trecut, Gigi Becali susținea că jucătorul celor de la CFR semnase deja cu FCSB, dar jucătorul nu a mai ajuns, în cele din urmă, sub conducerea antrenorului de atunci, Nicolae Dică.
"Da, domne, a semnat, dar nu arătăm contractul la nimeni. El vrea echipa naţională. A jucat la tineret. El ce ştie? Când a jucat la Steaua primul meci, a doua zi e convocat la naţionala Algeriei.
Ce mai vede el? Că cine pleacă de la Steaua ia salariu de un milion/an, cum s-a întâmplat cu Budescu şi Alibec. El vine aici, joacă un an, merge la naţională, şi la anul pleacă pe 7-8-10 milioane şi pe un salariu uriaş", spunea Gigi Becali.
Omrani a rămas la CFR Cluj și atacantul cotat la 1.5 milioane de euro a contribuit la câștigarea unui nou titlu de campioană. Acesta a marcat 9 goluri și a oferit 15 assist-uri, în cele 42 de meciuri adunate în toate competițiile.
Etichete: gigi becali , billel omrani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții