Anunțul LPF, după ce 6 jucători de la Dinamo au fost depistați cu COVID-19. Ce se întâmplă cu meciul din această seară
16.07.2020, 11:13SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Șase jucători ai clubului Dinamo au fost depistați pozitiv cu COVID-19, iar partida programată joi, de la ora 19:00, cu Chindia Târgoviște, a fost amânată.
Situația de la Dinamo a fost confirmată de Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste, care, de asemenea, a anunțat că o dată pentru disputarea partidei cu Chindia, o restanță a rundei a treia din play-out, va fi luată în perioadă următoare.
Dinamo - Chindia, amânat după cazurile de COVID-19 din ”Ștefan cel Mare”
”Înțeleg că este vorba despre șase jucători testați pozitiv, se va repeta testul astăzi, iar mâine se vor repeta testele.
Meciul s-a amânat, nu am luat o decizie scrisă, dar, cu certitudine, meciul se amână pentru o dată ulterioară”, a declarat Justin Ștefan, la ProX.
Meciul Dinamo - Chindia se amână, astfel, pentru a doua oară în ultima lună din cauza COVID-19. Partida, ce ar fi trebuit, inițial, să se dispute pe 12 iunie, a fost reprogramată pentru 16 iulie după ce magazinerul clubului din ”Ștefan cel Mare” a fost confirmat pozitiv.
Etichete: dinamo chindia , meciuri amanate liga 1 , coronavirus fotbalul romanesc , caz covid-19 la dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții