Exclusiv ”Ce să facă? Să fie marionete?”. Nicolae Dică, lăudat de Victor Pițurcă pentru că a refuzat FCSB: ”Era urât”
articol scris de Digi Sport21.05.2021, 16:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Marius Șumudică și Nicolae Dică au fost primii antrenori cu care Gigi Becali a negociat după ce Toni Petrea și-a anunțat plecarea, însă niciuna dintre variante nu s-a concretizat.
Victor Pițurcă, fost tehnician, printre altele, și la echipa lui Gigi Becali, a transmis Nicolae Dică a luat decizia înțeleaptă când a refuzat să plece din staff-ul lui Mirel Rădoi de la echipa națională pentru a semna cu FCSB, acolo unde, susține ex-selecționerul, antrenorii sunt doar ”marionete”, aluzie la implicarea totală a patronului.
Victor Pițurcă l-a lăudat pe Nicolae Dică pentru că a refuzat FCSB
”Am văzut nume de antrenori pe acolo, tineri, ce ar trebui să facă? Să fie marionete? Gigi vrea să facă echipa, primul '11', schimbările și, orice antrenor vine, trebuie să accepte. Poenaru, Dică sunt antrenori de perspectivă, trebuie să se gândească bine.
Nu cred că Dică putea să facă această greșeală, să revină la FCSB. Era foarte urât ca el să-l părăsească pe Rădoi ca să fie antrenor secund la FCSB”, a declarat Victor Pițurcă, la emisiunea Liga DigiSport.
Întrebat despre o posibilă revenire la FCSB, Victor Pițurcă a răspuns categoric: ”Nu are rost să fie numele meu adus în discuție. Chiar dacă aș face ce aș vrea eu, tot nu aș veni la FCSB. Pentru mine, în țară, doar Steaua contează”.
După ce variantele Marius Șumudică și Nicolae Dică au căzut, Gigi Becali s-a reorientat și a anunțat că vrea să discute cu Marius Croitoru, de la Botoșani, Ilie Poenaru, aflat la finalul înțelegerii cu Academica Clinceni, sau chiar Eugen Neagoe, tehnician liber de contract.
Etichete: nicolae dica , victor piturca , gigi becali , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții