Video Ce s-a întâmplat la finalul meciului Hermannstadt - FCSB 2-2: bucureștenii, în centrul atenției
articol scris de Digi Sport22.09.2023, 07:51
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
FCSB a obținut o remiză pe terenul lui Hermannstadt, 2-2, într-un meci restant din runda cu numărul 5 a SuperLigii.
Ce s-a întâmplat la finalul meciului Hermannstadt - FCSB 2-2! Bucureștenii, în centrul atenției
Partida dintre Hermannstadt și FCSB a generat un interes uriaș pentru fani, care au umplut arena din Sibiu. La finalul jocului, microbiștii i-au așteptat pe vicecampionii României într-un număr destul de mare și le-au cerut jucătorilor să facă poze cu ei.
Andrea Compagno, Florinel Coman și Darius Olaru au fost cei mai solicitați fotbaliști de la FCSB.
Elias Charalambous, despre gafa lui Joyskim Dawa: "Nu avem niciun motiv să îl învinovățim!"
La flash-interviul de după meci, Elias Charalambous (42 de ani) a fost întrebat ce părere are despre modul în care elevul său a judecat faza din minutul 60.
"Din păcate, am încasat acel gol din greșeala noastră, se poate întâmpla în fotbal, greșelile fac parte din joc. Chiar dacă am rămas în 10 jucători, cei rămași au făcut un efort grozav și poate am fost chiar mai buni în 10, față de prima repriză.
Cred că e un rezultat corect pentru ambele echipe. Uneori, e bine să faci egal și să iei un punct în loc să pierzi. Nu avem timp de odihnă acum, avem meci în două-trei zile. Sunt mândru de jucătorii mei.
Greșelile fac parte din joc, Dawa are un sezon grozav, ne-a salvat în multe meciuri, nu putem da vina pe el. E om. Despre Dawa nu pot să zic decât lucruri bune, nu avem niciun motiv să îl învinovățim", a spus Charalambous.
VIDEO cu rezumatul meciului Hermannstadt - FCSB 2-2:
Etichete: superliga , fcsb , hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții