Exclusiv ”Ce pot să zic?”. Gabi Balint a folosit un singur cuvânt pentru a descrie jocul FCSB-ului cu 'U' Cluj
articol scris de Digi Sport31.10.2022, 22:03
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB a făcut o primă repriză foarte modestă în meciul cu 'U' Cluj și a intrat la cabine în dezavantaj de două goluri, primite după gafe ale lui Adrian Șut și Malcom Edjouma.
La pauza meciului, Gabi Balint a folosit un cuvânt pentru a descrie încercarea de joc bazat pe posesie a FCSB-ului, ”lălăială”.
Gabi Balint, la pauza meciului 'U' Cluj - FCSB
”Ce pot să zic? La ce am văzut în prima repriză... Sper să se schimbe ceva în a doua repriză. Sper pentru ei, pentru binele lor.
La cum au jucat în prima repriză... Nu tu posesie, a fost o lălăială. Slab”, a spus Gabi Balint, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
În prima parte a jocului de pe Cluj Arena, FCSB a dominat la capitolul posesie, 63%, însă fără să transforme momentele în care a avut mingea în faze cu adevărat periculoase la poarta adversă.
În cele 45 de minute jucate, echipa lui Nicoae Dică a avut un singur șut cadrat.
FCSB venea după patru victorii la rând în Liga 1
FCSB părea că este în cel mai bun moment al sezonului, cel puțin în Liga 1, unde avea patru succese la rând, cu FC Argeș, Petrolul, UTA și Sepsi.
”Roș-albaștrii” au mers la Cluj după jocul din Conference League de la Anderlecht, încheiat 2-2.
Etichete: gabi balint , u cluj fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții