Video Ce poreclă i-au pus deja fanii Craiovei lui Dan Nistor. ”Mi-o spuneți și mie? Da? E foarte bună!”
06.01.2020, 12:39Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dan Nistor (31 de ani) a fost deja prezentat oficial ca jucător al Craiovei, a oferit și primele declarații, totul într-un cadru organizat, într-o conferință de presă. Mijlocașul a aflat cu această ocazie și ce poreclă a primit jucătorul din partea fanilor olteni, ’Ceapă’.
”Am primit deja o poreclă, da? Ceapă? E foarte bună! Eu sper ca de la primul meci tot stadionul să strige ’Ceapă, Ceapă!’. Mă dau și pe ceapă, și pe praz și pe șuncă, pe tot”, a replicat, zâmbind, Nistor.
Chestionat dacă se consideră un dinamovist până la moarte sau un fost jucător al lui Dinamo, Dan Nistor a răspuns: ”V-am mai zis că Dinamo va rămâne în sufletul meu toată viața. Nu regret nicio decizie de-a mea. Nici atunci când m-am certat cu acel fan, după meciul cu Sepsi, niciuna.”
Cum au ajuns oltenii să-i pună lui Nistor porecla ”Ceapă”!
După eșecul lui Dinamo din campionat, de la Severin, VIDEO Universitatea Craiova - Dinamo 4-1, din noiembrie 2019, Dan Nistor a acuzat vehement arbitrajul, dar a fost contrazis de un fan care i-a spus "Nu mai minţi!".
Intervenţia fanului l-a înfuriat atunci pe Nistor, care a ripostat prompt, uitând însă care este leguma asociată cu oltenii.
"Mănâncă ceapă şi taci din gură!," a fost replica dinamovistului.
VIDEO cu momentul în care Dan Nistor a aflat ce poreclă a primit din partea fanilor Craiovei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții