Ce le-a strigat Iftime jucătorilor de la Botoșani, în același timp în care omologul său de la CFR își dădea afară antrenorul
articol scris de Digi Sport21.01.2024, 19:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FC Botoșani a produs surpriza etapei a 22-a din SuperLigă și a învins-o pe CFR Cluj, scor 1-0.
Valeriu Iftime, după Botoșani - CFR Cluj 1-0: ”Le dau primă”
A fost doar a doua victorie obținută de ”lanterna roșie” în acest sezon. Imediat după finalul jocului, Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a decis să-l demită pe Andrea Mandorlini. În acele momente, atmosfera la Botoșani era cu totul alta.
Valeriu Iftime, finanțatorul moldovenilor, a urmărit partida din lojă și, la final, când elevii lui Bogdan Andone făceau turul de onoare al stadionului, a strigat: "Le dau primă! Asta e! Bravo, băieți! Bravo, bravo!", în timp ce-i aplauda pe fotbaliști.
În urma acestui succes, FC Botoșani a rămas tot ultima în clasament, cu 15 puncte, dar s-a apropiat la o singură lungime de Dinamo, echipa clasată pe penultimul loc.
VIDEO Rezumat FC Botoșani - CFR Cluj 1-0
Adrian Mutu, în negocieri cu CFR Cluj
Ioan Varga l-a contactat pe Adrian Mutu imediat după meciul cu FC Botoșani, 0-1, la finalul căruia s-a decis că trebuie să-l dea afară pe Andrea Mandorlini.
Părțile negociază acum detaliile contractului, iar GSP.ro scrie că Ioan Varga i-a propus lui Adrian Mutu un contract valabil un an și jumătate, cu un salariu lunar de 15.000 de euro.
Adrian Mutu va putea încasa mai mulți bani pe lună la CFR Cluj din bonusuri. Va avea în contract prime pentru fiecare victorie, pentru fiecare jucător dat la echipa națională, pentru fiecare jucător tânăr promovat și pentru câștigarea campionatului.
CFR Cluj vrea să-l prezinte oficial pe Adrian Mutu în calitate de antrenor al echipei luni.
Etichete: botosani - cfr cluj , valeriu iftime , patron botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții