Video Exclusiv Ce le-a spus Marius Șumudică jucătorilor atunci când a câștigat titlul cu Astra: ”A țipat și jocul s-a oprit!”
articol scris de Digi Sport22.04.2022, 21:33
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În 2016, Astra avea parte de cel mai bun sezon din istoria clubului. Formația giurgiuveană a câștigat titlul în ciuda problemelor de ordin financiar cu Marius Șumudică pe banca tehnică.
Ce le-a spus Marius Șumudică jucătorilor atunci când a câștigat titlul cu Astra: ”A țipat și jocul s-a oprit!”
Alexandru Stan a evoluat la Astra în perioada 2015-2018 și a fost unul dintre eroii echipei antrenate de Marius Șumudică atunci când formația din Giurgiu a câștigat titlul în 2016.
Fotbalistul a povestit că în acea perioadă jucătorii treceau printr-o situație extrem de dificilă din punct de vedere financiar, chiar dacă sportiv, echipa avea rezultate foarte bune.
La un moment dat, Șumudică și-a băgat elevii în ședință și le-a transmis că totul ține de ei și că dacă vor să renunțe și să părăsească echipa, sunt liberi să o facă. Discursul antrenorului i-a ambiționat pe jucători, iar la finalul campionatului, Astra era echipa de pe primul loc.
Totuși, Marius Șumudică nu ”a călcat frâna” nici pe ultima sută de metri, iar înainte de ultima partidă din acel sezon, cu Dinamo, tehnicianul l-a certat foarte aspru pe Alexandru Stan pentru că a ezitat să își atace un coechipier la antrenamente.
”Toată lumea știe ce sacrificii s-au făcut la Astra, jucătorii, antrenorii, președintele. Nu aveam apă caldă, ne spălam pe la o școală. Au fost multe sacrificii făcute de toată lumea, dar doar așa am putut să realizăm ce am realizat. Țin minte și acum, am avut o ședință cu nea Șumi. Ne-a spus ’băi, băieți, eu sunt alături de voi.
Dacă vreți să ne oprim, ne oprim, dar eu zic că cel mai bine e să tragem șase luni și vom vedea ce se întâmplă în perioada de transferuri’. A fost o discuție într-o perioadă foarte bună a noastră, dar foarte rea din punct de vedere financiar pentru că eram duși cu zăhărelul. Jucătorii și-au pierdut răbdarea. Până la urmă, am fost de acord să mergem mai departe și a ieșit bine.
Îmi aduc aminte seara câștigării titlului. Cu o seară înainte de meciul cu Dinamo din ultima etapă, la antrenament, am făcut un joc pe un spațiu redus. Nea Șumi stătea undeva în depărtare, se uita la noi. La o fază, a țipat și s-a oprit jocul. Nu știam cu cine vorbea.
Cu mine vorbea pentru că la o fază a trecut pe lângă mine Teixeira și nu l-am atacat. M-a certat, încă nu știam că suntem campioni. Atunci am aflat. E un om profesionist, iar caracterul lui e foarte tare, e un luptător. Erau momente când îmi lipsea când nu țipa la meciuri. Cand țipa, îmi dădea energie”, a declarat Alexandru Stan în exclusivitate pentru Digi Sport.
Etichete: titlu , astra , marius sumudica , alexandru stan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții