Ce amenzi și suspendări au primit Ionuț Șerban și George Neagu, care l-au lovit pe Florin Tănase la Pitești
articol scris de Digi Sport25.03.2022, 14:05
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ionuț Șerban a fost eliminat în minutul 69 al meciului cu FCSB, 2-3, după ce l-a lovit peste față pe Florin Tănase.
Pentru ieșirea necontrolată, căpitanul lui FC Argeș a fost suspendat trei etape și a primit o amendă în valoare de 5.000 de lei.
VIDEO cu disputa în care au fost implicați Ionuț Șerban și Florin Tănase:
Ce amenzi și suspendări au primit Ionuț Șerban și George Neagu, care l-au lovit pe Florin Tănase la Pitești
Incidentele de la Pitești nu s-au încheiat, însă, după ultimul fluier al arbitrului, pentru că, pe tunel, Florin Tănase a fost lovit cu piciorul în spate de George Neagu, preparator fizic al clubului FC Argeș.
Preparatorul fizic care a mai lucrat la Dinamo sau Astra a fost, de asemenea, sancționat de Comisia de Disciplină, chiar mai aspru decât Ionuț Șerban. Concret, George Neagu a fost suspendat o lună și a primit o amendă în valoare de 6.800 de lei.
După lovitura lui George Neagu, cei de la FCSB au făcut plângere la Poliție, însă fapta nu poate fi penală decât dacă Florin Tănase se va adresa autorităților, ceea ce nu s-a întâmplat.
Florin Tănase, despre incidentele de după meciul cu FC Argeș
După meciul cu FC Argeș, Florin Tănase a vorbit despre incidentul de pe tunel și a pus gestul lui George Neagu pe seama frustrării cauzate de rezultat.
”Ce să zic? Un băiat a venit să mă lovească. Pierde echipa ta, dar nu trebuie acum să ne batem. Nu e normal, dar unii oameni aşa sunt ei. Oameni limitaţi! Aşa reacţionează.
Eu mă bucur că am făcut un meci bun. După meci, la final, m-am întors să iau geaca şi atunci s-a întâmplat”, a spus Florin Tănase după meci.
Etichete: ionut serban , florin tanase , george neagu , fc arges fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții