Ce a spus Adrian Mititelu despre meciul cu Sepsi, decisiv pentru calificarea în play-off
articol scris de Digi Sport14.03.2023, 15:37
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Adrian Mititelu (54 de ani) a prefațat meciul cu Sepsi, ultimul al sezonului regulat de Liga 1, programat joi, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
Confruntarea va decide ultima formație calificată în play-off și, chiar dacă un egal îi este suficient echipei sale, Adrian Mititelu a anunțat că pregătirea unui joc eminamente defensiv, pentru conservarea rezultatului, ar fi o mare greșeală.
Adrian Mititelu, despre Sepsi - U Craiova 1948
În același timp, Adrian Mititelu s-a declarat optimist că U Craiova 1948 are suficientă calitate pentru a marca măcar o dată în poarta lui Sepsi.
”Nu se poate merge la egal. Sepsi e o echipă foarte bună, îți dă un gol și, dacă joci la egal, după aia alergi tu să le dai gol. Poate să iasă un dezastru. Putem să mergem ori noi, ori ei.
Mai bine faci un meci frumos și important e să nu luăm mai multe decât marcăm. Eu sunt convins că vom marca la Sepsi. Au un teren foarte bun, sper că n-o să-l ude. Și ei au jucători de calitate. Sunt o echipă foarte bună și ne temem de ei, dar mergem și cu curaj acolo”, a declarat Adrian Mititelu, pentru site-ul oficial al lui U Craiova 1948.
U Craiova 1948, care are un punct avans față de Sepsi, are două variante pentru calificarea în play-off, victoria și egalul. Formația care va încheia pe locul șase o va întâlni în prima rundă de play-off pe Farul.
Programul primei runde a play-off-ului
- FCSB - Universitatea Craiova, sâmbătă, ora 20:00, în direct la Digi Sport 1
- Farul - U Craiova 1948 / Sepsi, duminică, ora 16:30, în direct la Digi Sport 1
- CFR Cluj - Rapid, duminică, ora 19:00, în direct la Digi Sport 1
Etichete: adrian mititelu , sepsi - u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții