Câți bani plătește Gigi Becali pentru închirierea stadionului Steaua
articol scris de Digi Sport13.07.2023, 23:36
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
FCSB - Dinamo se va juca, pe 22 iulie, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1, pe stadionul Steaua.
Părțile implicate au ajuns la un acord și contractul de închiriere a arenei din Ghencea de către FCSB urmează să fie semnat.
Gigi Becali plătește 35.000 de euro pentru închirierea arenei din Ghencea
Gigi Becali va plăti o sumă importantă pentru închirierea stadionului din Ghencea. Potrivit Prosport, doar pentru meciul cu Dinamo, FCSB va achita 35.000 de euro.
FCSB va fi primul club, în afară de CSA Steaua, care va organiza meciuri pe noul stadion Steaua. Până acum, doar echipa națională a jucat în Ghencea.
Pentru închirierea stadionului în vederea organizării meciurilor primei reprezentative a României, FRF a plătit mai puțin decât o va face FCSB, aproximativ 27.000 de euro per eveniment.
Gigi Becali: ”Totul este rezolvat”
La negocierile dintre FCSB și CSA, ar fi apărut unele probleme, pentru că ”Militarii” ar fi impus introducerea unor clauze cu care reprezentanții clubului din prima ligă nu au fost de acord.
În cele din urmă, un acord a fost atins, iar Gigi Becali a acceptat să suporte costurile pe care le-ar presupune schimbarea gazonului, în cazul în care suprafața de joc ar fi deteriorată.
”Eu am discutat cu Vali și mi-a zis că este în regulă contractul cu cei de la CSA Steaua.
Că se va semna. Nu există nicio clauză de 1 milion de euro ca un fel de gaj pentru gazon. Nu se poate pune așa ceva în contract!
Da, m-am angajat prin contract să schimb eu gazonul dacă vor fi probleme după meci și gazonul va fi stricat.
Plătesc eu noul gazon, dar nimic altceva. Vom juca în Ghencea, totul este rezolvat din ce mi-a transmis Argăseală”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Etichete: gigi becali , stadion steaua , fcsb - dinamo , pret stadion steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții