Balint: "Nici cel mai bun jucător din istoria FCSB nu se ridica la nivelul lui Nistor şi Mahlangu"
31.07.2018, 20:33La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gabi Balint a rămas impresionat de modul în care Nistor şi Mahlangu s-au descurcat în derby-ul de duminică, cu FCSB, scor 3-3.
Dinamo a revenit de trei ori pe terenul vicecampioanei, cheia revenirii stând în mentalitatea şi dăruirea jucătorilor. "Câinii" au avut un adevărat lider în persoana lui Nistor, care a dat semnalul revirimentului. În plus, Mahlangu a făcut şi el un meci, lucru care l-a impresionat pe Balint, fost mare jucător al Stelei.
"Putea să fie cel mai bun jucător din istoria FCSB-ului şi nu se ridica la nivelul lui Nistor şi Mahlangu. O schimbare totală la Nistor, e un piston adevărat. Eu în trecut l-am criticat, dar acum, jos pălăria. E un adevărat lider, probabil că şi faptul că i s-a dat banderola l-a responsabilizat mult. Iar Mahlangu, un fotbalist fără splină, a alergat enorm", a spus Balint, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Astăzi, Hagi a spus că FCSB nu are nevoie de atacanţi, Florinel Coman putând evolua pe acea poziţie. Balint nu crede în această ipoteză, însă atrage atenţia asupra altui aspect: roş-albaştrii nu au nevoie neapărat de întăriri, ci de exploatarea la maximum a fotbaliştilor aflaţi în lot.
"Hagi îl cunoaşte bine pe Coman, dar din punctul meu de vedere, nu ştiu dacă el e atacant. Eu spun altceva: ceea ce e foarte important e ca FCSB să îşi aducă fotbaliştii la nivel maxim. Pentru că sunt jucători care au calitate acolo. Ei au fost ieşiţi din formă mult timp, dar acum încep uşor-uşor să mişte. Coman a dat o dublă, Tănase a dat câteva pase bune, Gnohere, deşi uneori iese din joc, marchează, te ajută. Mi-au plăcut şi cei din spate, în special Filip", a mai spus fostul mare internaţional.
Etichete: balint , balint fcsb , nistor fcsb , fcsb dinamo 3-3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții