"Băiatul ăsta, Gigi, câteodată se trezeşte să facă rău echipei exact când merg lucrurile"
06.11.2019, 15:26Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Modul în care Narcis Răducan a plecat de la FCSB a atras multe critici la adresa patronului Gigi Becali. Proprietarul echipei roş-albastre a fost sincer atunci când a motivat de ce s-a despărţit de directorul sportiv şi a reprodus exact ce i-a reproşat. Însă reacţiile nu au fost mai blânde.
Printre cei care au criticat îndepărtarea lui Răducan se află şi cel mai mare tenisman român din toate timpurile, Ilie Năstase.
Ilie Năstase crede că Gigi Becali face de multe ori rău FCSB-ului
Cunoscut drept un susţinător fervent al echipei Steaua, actuala FCSB, Năstase regretă îndepărtarea fostului mijlocaş. Întrebat dacă nu se teme că şi pe el s-ar putea răzbuna Becali, Năstase a fost ferm.
"Becali nu are cum să mă îndepărteze de FCSB. Nu m-a îndepărtat Ceaușescu și mă îndepărtează Becali? Băiatul ăsta, Gigi, câteodată, se trezește să vorbească și să facă rău echipei exact când merg lucrurile. Nimeni nu o să îl schimbe, nici măcar Dumnezeu. A greșit cu plecarea lui Narcis Răducan, el cred că se pricepea la fotbal”, a spus Ilie Năstase, la Pro X.
Reacţia lui Narcis Răducan după ce s-a despărţit de la FCSB
Narcis a explicat cum a decurs ultima discuţie cu patronul şi spune că nu regretă că a plecat, cum nu regretă nici că a acceptat să meargă la FCSB, chiar dacă ştia că este foarte greu să-i facă pe plac lui Becali.
"Când am discutat şi am văzut că mă acuză de nimic, de fapt, normal că m-am enervat. Mai ales că s-a întrebat şi m-a întrebat ce mare lucru am făcut. A zis că da, echipe e pe primul loc de atunci, dar asta oricum se întâmpla, că e lotul prea valoros. Aşa este, sunt jucători extraordinari!
Dar acum vă spun sincer că nu-mi pare rău că nu mai sunt la echipă. A fost o nouă experienţă bună, în care rezultatele s-au văzut pe teren şi chiar în tribune. Pentru că eu mă bucur foarte mult şi de revenirea suporterilor într-un număr mai mare alături de echipă", a precizat Narcis Răducan pentru Digi Sport.
Ce a spus Gigi Becali după ce l-a făcut pe Narcis Răducan să plece de la FCSB
Gigi Becali este convins că plecarea lui Narcis Răducan de la echipă nu va afecta echipa, chiar dacă reacţia jucătorilor spune altceva.
"Nu și-a dat demisia, am reziliat contractul de comun acord. M-am blocat când am văzut declarațiile lui Narcis, că fanii vor migra către Steaua Armatei dacă vor promova în Liga 1. Declarația asta pur și simplu m-a blocat. Sunt supărat pentru că, de când e la noi, nu a apărat clubul deloc, în sensul în care am fost dezavantajați de arbitri și el a spus că arbitrajul a fost bun.
Nu le lua apărarea nici jucătorilor, nici clubului, de azi nu mai am nevoie de director sportiv. Când am spus că a fost penalty la Tănase, Narcis a zis că e scos penalty-ul de Tănase, că în Champions League nu se dă așa ceva. L-am chemat la palat și am reziliat contractul cu el", a declarat Gigi Becali, pentru sportro.
Etichete: narcis raducan , ilie nastase , gigi becali director sportiv fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții