Apel disperat la Petrolul, care se confruntă cu probleme financiare! “Este nevoie de sprijin imediat”
articol scris de Digi Sport02.09.2022, 18:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Clubul Petrolul Ploiești a recunoscut, într-un comunicat oficial, că se confruntă cu probleme financiare grave și are nevoie imediată de fonduri.
Petrolul are probleme financiare grave! "Este nevoie de sprijin imediat"
Petrolul ocupă locul trei în Liga 1, cu 14 puncte după primele opt etape.
Clubul ploieștean a precizat că nu se opune unei asocieri în termeni legali cu Consiliul Local Ploiești sau cu alte instituții publice sau private.
Din cauza problemelor financiare, fundașul Gabi Tamaș a anunțat că vrea să plece de la Petrolul și este aproape de un transfer la FC Argeș.
Totodată, președintele Petrolului, Costel Lazăr, a anunțat că se gândește să părăsească echipa, alături de câțiva sponsori.
"Grupul membrilor fondatori ACS Petrolul 52 precizează în mod deschis și ferm că nu s-a împotrivit niciodată și nici nu se va opune unei asocieri în termeni legali cu Consiliul Local Ploiești sau cu alte instituții publice sau private.
Ne manifestăm, încă o dată, deschiderea totală față de oricine dorește să se asocieze sau să finanțeze clubul Petrolul Ploiești și precizăm, din nou, faptul că nu au existat, și nu vor exista, solicitări personale de natură financiară ale membrilor fondatori pentru cedarea majorității Asociației.
Nu am ascuns și nu vom ascunde realitatea privind situația financiară a clubului, care, în acest moment, este una delicată, fiind evident faptul că este nevoie de sprijin imediat.
Echipa FC Petrolul Ploiești reprezintă județul Prahova și orașul Ploiești și are nevoie de sprijinul tuturor celor care doresc să se implice. Ea aparține ploieștenilor, prahovenilor și tuturor celor care iubesc acest club!", este comunicatul clubului Petrolul Ploiești.
Etichete: liga 1 , petrolul , probleme financiare , consiliul local ploiesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții