Antonio Sefer a spus de ce a decis să rămână la Rapid în vară: ”Nu am vrut să plec!”
articol scris de Digi Sport18.09.2022, 00:24
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rapid s-a impus în meciul cu CS Mioveni din etapa a 11-a din Liga 1 cu scorul de 2-1.
Rapidiștii au ajuns astfel la egalitate de puncte cu Farul și sunt lideri în clasamentul Ligii 1, în timp ce CS Mioveni a rămas pe locul 15, cu doar șase puncte.
Antonio Sefer a dezvăluit ce le-a transmis Adrian Mutu giuleștenilor după înfrângerea cu U Craiova 1948
La finalul partidei, Antonio Sefer a declarat că victoria giuleștenilor în fața argeșenilor este foarte importantă în economia campionatului.
Fotbalistul a transmis că giuleștenii au uitat deja înfrângerea suferită în fața celor de la U Craiova 1948, scor 0-1, și a mărturisit că Adrian Mutu i-a încurajat imediat după ce a fost externat.
”A fost o victorie importantă. Cu echipele mici se câștigă un campionat. Știam că se vor apăra, dar am pregătit bine meciul și ne bucurăm pentru cele trei puncte. Știam că vom marca, avem jucători talentați și avem încredere unul în celălalt.
Nu trebuie să facem înmormântare după o înfrângere și nici nuntă după o victorie. Absența lui Mutu ne-a afectat pentru că suntem mai puternici cu el. Când a ieșit din spital a venit alături de noi, ne-a sprijinit și ne-a spus că nu e nicio problemă dacă am pierdut și sunt meciuri de la care învățăm să fim calmi și să gestionăm mai bine situațiile. Cei de la Craiova ne-au provocat încă de la începutul meciului”, a declarat Antonio Sefer la finalul meciului.
Antonio Sefer a spus de ce a decis să rămână la Rapid
Sefer a fost dorit la Hapoel Beer Shaeva, însă mutarea nu s-a mai realizat. În această vară, israelienii au pus ”pe masă” 400.000 de euro pentru transferul lui Antonio Sefer de la Rapid, sumă cu care gruparea giuleșteană ar fi fost de acord.
Se pare că persoane din anturajul fotbalistului, printre care și mama sa, care a solicitat un salariu lunar de 40.000 de euro pentru fiul său, i-au făcut pe israelienii să se răzgândească în privința lui Antonio Sefer.
Recent, fotbalistul a semnat un nou contract cu formația din Giulești valabil până în anul 2025.
”Este cel mai bun sezon. Încerc să dau tot ce am mai bun, să ajut echipa, să îmi propun foarte multe lucruri mărețe. Momentan îmi ies. Nu am vrut să plec de la Rapid din toată inima. Sufletul meu este la Rapid. Le mulțumesc suporterilor că au încredere în mine și îi mulțumesc conducerii pentru că mi-a acordat noul contract. Sper să facem o figură frumoasă”, a adăugat fotbalistul.
VIDEO Rezumatul partidei Rapid - CS Mioveni 2-1
Etichete: rapid , transfer , adrian mutu , hapoel beer sheva , infrangere , antonio sefer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții