Ratările cu Dunărea l-au exasperat pe Conceicao: "Sunt foarte trist"
10.11.2018, 23:35SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
VIDEO| CFR Cluj - Dunărea Călărași. 0-0. CFR Cluj n-a reuşit să profite de remizele Craiovei şi Viitorului. Campioana a remizat cu Dunărea Călărași, 0-0, în cadrul etapei a 15-a din Liga 1. Antrenorul clujenilor, Antonio Conceicao a oferit reacții la cald, imediat după finalul partidei.
Conceicao s-a arătat profund decepționat de rezultat, în condițiile în care echipa sa și-a creat foarte multe ocazii de a înscrie.
"Sunt foarte trist pentru acest rezultat. Am jucat pentru a câştiga, am făcut totul, ne-am creat multe ocazii. Important era să spargem gheaţa, să reuşim primul gol, pentru că e foarte greu să evoluezi împotriva unei echipe care se apără bine şi aglomerează centrul terenului", a spus la final Conceicao.
CFR riscă să fie egalată de FCSB
Totodată, este mulțumit de randamentul jucătorilor, în ciuda faptului că nu au reușit să înscrie.
"Mă supără că am pierdut patru puncte cu această echipă, două la Călăraşi, două aici. Dar pe jucători nu sunt supărat, uneori se întâmplă să nu intre mingea în poartă. Acele puncte erau însă foarte importante, cu ele eram în altă postură acum", a declarat Conceicao.
Conceicao a subliniat faptul că echipa sa nu a reușit să profite de meciurile disputate pe teren propriu.
"Am făcut multe puncte în deplasare, dar acasă am pierdut destule oportunităţi de a ne distanţa. Dar acesta e campionatul, echipele când vin la CFR sunt interesate în primul rând să nu primească gol", a conchis Conceicao.
CFR - Dunărea s-a terminat 0-0, la fel ca-n tur, iar clujenii pot fi egalaţi de FCSB dacă roş albaştrii câştigă azi cu Dinamo în direct la Digi Sport 1, de la 21 00. Pentru Călăraşi a fost al optulea egal în 15 etape, record pentru Liga 1.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dunarea calarasi , antonio conceicao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții