Alexandru Ioniță a semnat cu Universitatea Craiova

Alexandru Ioniță, făcut praf de Șumudică: ”E bine să joci, altfel, stai în tribună și spargi semințe. Doarme unul lângă tine”

01.05.2019, 16:07
  • Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1

  • Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1

Alexandru Ioniță are șanse reduse să evolueze la CFR Cluj, sub comanda lui Dan Petrescu. Marius Șumudică surprinde și își pune la zid fostul elev, despre care spune că este vinovat pentru situația în care a ajuns.

"Îi recomand să treacă peste confortul de care dă dovadă. Trebuie să treacă peste confort. E un tip care nu suportă, dar uneori trebuie să îi biciuiești. Să treacă dincolo de confortul de zi cu zi. Să nu se mulțumească cu puțin. Potențial are. E unul dintre cei mai buni și tehnici jucători pe care eu i-am antrenat. Ambele picioare bune, nu pierde timpul să o pună de pe stângul pe dreptul, dar trebuie să muncească.

Oriunde e bine să te duci să joci. Altfel, stai în tribună și spargi semințe și mai pun camera o dată în 90 de minute pe tine, ce să mai...Îl mai vezi pe unul în tribună că doarme în spatele tau, altul sparge semințe și ești și tu pe acolo în loc să fii pe teren. E jalnic", a spus Șumudică.

Alex Ioniță, dorit de Universitatea Craiova

Dan Petrescu l-a folosit pe Ioniță în meciul retur din semifinalele Cupei României, 2-2 cu Astra, la Giurgiu. Primul 11 al ”Bursucului” a avut în componență mai multe rezerve, dar prestația jucătorului de 24 de ani l-a scos din minți pe antrenor, care l-a înlocuit după doar 35 de minute.

Conform informaţiilor Digi Sport, acest fapt va fi fructificat la maximum de Craiova, care îl vrea neapărat pe fotbalist, din vară. De altfel, mutarea a fost în cărţi şi în ultima fereastră de mercato.

Sezonul trecut, Alexandru Ioniţă a jucat în 9 meciuri pentru echipa antrenată de Dan Petrescu, dar în niciunul dintre ele nu a evoluat de-a lungul întregii partide.

În această stagiune, el a adunat 29 de partide în toate competițiile: a marcat două goluri și a oferit și un assist.

Etichete: marius sumudica , alexandru ionita , alexandru ionita cfr


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul de pace” al lui Putin pentru Ucraina

Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei Libere - au obținut o copie a planului inițial „de pace” propus de Vladimir Putin Kievului. Planul, redactat la puțin timp după lansarea, pe 24 februarie 2022, a invaziei pe scară largă a Ucrainei de către armata rusă, impunea condiții care presupuneau, practic, o capitulare necondiționată a Ucrainei, informează publicația independentă rusă Meduza.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Carlo Ancelotti, în lacrimi la conferința de presă: ”Fotbalul trebuie să se oprească”

Ce nebunie: Barcelona vrea să transfere un internațional român în iarnă! Anunțul catalanilor: ”Are calități excelente”

Țiriac a plătit 7.500.000 € și ar vrea să fugă de tot într-o destinație total surprinzătoare! Și-a donat toată averea

OUT! Gigi Becali a decis prima plecare de la FCSB

Ce lovitură! Sergio Ramos și-a dat acordul și semnează

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Marius Șumudică, lăsat fără cuvinte de fotbalistul cedat de FCSB în vară: ”N-am văzut în viața mea. Nu știu cum l-au scăpat”

Exclusiv Sorin Cârțu, atac la adresa Universității Craiova: ”Își bat joc de el”

Kylian Mbappe a văzut ce a spus Karim Benzema despre el și răspunsul nu a întârziat să apară

Ce a spus antrenorul Parmei despre Dennis Man, după înfrângerea contra ultimei clasate

Citeşte şi

Exclusiv A intrat în direct și a stârnit râsul când a fost întrebat de Marius Șumudică: ”Să nu vadă roșu”

Exclusiv Lovitură pentru Șumudică! Un jucător e OUT aproape două luni, după ce a fost titular în FCSB - Rapid

PEROZBlake Lively, radiantă într-o rochie mini, confecționată exclusiv din zale. Actrița a atras toate privirile la Gala LACMA Art And Film

FILM NOWCum a salvat Eva Longoria primul film „John Wick”. Suma impresionantă pe care a câștigat-o până acum după ce a riscat și a investit

Gigi Becali l-a chemat de urgență pe ginerele său, după scandalul din club. Miliardarul a luat pe loc două decizii citeşte ştirea pe Prosport.ro

Emma Răducanu, "lăsată fără mașina Porsche de 125.000 de lire sterline". Cum a reacționat jucătoarea britanică citeşte ştirea pe ziare.com

Gimnasta de performanță care s-a călugărit și a devenit Maica Ecaterina, dedicându-și viața bisericii citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Raluka a făcut furori într-o rochie mini. Silueta artistei, intens complimentată de fani: „Femeia perfectă”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Raluka a făcut furori într-o rochie mini. Silueta artistei, intens complimentată de fani: „Femeia perfectă”

Digi World

O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte

Digi Animal World

Un câine orb a salvat un bărbat de la atacul unui șarpe: „Nu s-ar fi terminat bine dacă nu era el”