Adus cu mult entuziasm la Rapid, Ongenda a dezamăgit în Cipru! Cifrele fotbalistului la Apollon Limassol
articol scris de Digi Sport16.02.2023, 07:59
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Miercuri, 15 februarie, Rapid a anunțat transferul lui Hervin Ongenda (27 de ani), fotbalist care a evoluat ultima oară în Cipru, pentru Apollon Limassol.
Francezul a semnat pe un an și jumătate cu Rapid.
Adus cu mult entuziasm la Rapid, Ongenda a dezamăgit în Cipru! Cifrele fotbalistului la Apollon Limassol
În luna februarie a anului 2022, Hervin Ongenda era prezentat la Apollon Limassol, după ce a fost transferat de la FC Botoșani pentru 200.000 de euro. La un an distanță, francezul a revenit în Liga 1, însă de această dată la Rapid, acolo unde Adrian Mutu speră să scoată maximum de la fostul jucător de la PSG.
Cu toate acestea, Ongenda vine după o perioadă mai puțin fastă a carierei sale. Din momentul transferului în Cipru, jucătorul a bifat doar 21 de apariții, două goluri și trei pase decisive.
Până să ajungă la Apollon Limassol, Hervin Ongenda era un fotbalist de bază la FC Botoșani și unul dintre cei mai spectaculoși jucători din Liga 1, însă acesta nu a reușit să se impună în Cipru.
Ce a spus Adrian Mutu despre Hervin Ongenda
Francezul a ajuns la primul antrenament pentru giuleșteni, iar Adrian Mutu a oferit primele declarații.
"Nu (n.r. – Ongenda nu va juca cu Mioveni). Abia a ajuns, se va antrena zilele astea, trebuie să-l punem la punct fizic. Va începe antrenamentele azi, apoi vom vedea ce se va întâmpla.
Îl știm de la Botoșani, a practicat un fotbal bun, destabilizează apărările adverse. Sperăm să dea totul pentru Rapid, să ne ajute. Eu cred că s-a închis mercato pentru noi odată cu venirea lui Ongenda.
Vom merge așa până în vară și vom trage concluziile. Avem nevoie, ca orice echipă mare, de jucători care destabilizează apărările. De aceea aducem jucători de calitate", a spus Mutu.
Etichete: liga 1 , rapid , hervin ongenda , cifre ongenda , ongenda cipru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții