Exclusiv Adrian Mititelu, revoltat de arbitrajul de la CFR - U Craiova 1948: ”Ne-au vânat! A fost măcel, totul premeditat”
articol scris de Digi Sport02.06.2023, 00:29
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
CFR Cluj a învins-o pe teren propriu pe U Craiova 1948, scor 1-0, în barajul pentru ultimul loc în preliminariile UEFA Europa Conference League.
Partida a fost presărată cu multe faze controversate de arbitraj, iar Adrian Mititelu, patronul oltenilor, este convins că totul a fost premeditat.
Adrian Mititelu a răbufnit la adresa arbitrajului după CFR Cluj - U Craiova 1948
Adrian Mititelu s-a arătat revoltat de arbitrajul partidei și l-a acuzat pe centralul Istvan Kovacs că a luat decizii în favoarea celor de la CFR Cluj.
”Ce să mai zic, așa spuneam și eu. Mai bine nu se mai juca barajul ăsta și mergea CFR direct. Iar declarații, iar amenzi... Niciodată de când sunt în fotbal nu am avut atâția jucători care să fie revoltați pe maniera de arbitraj. Am văzut și eu cu ochiul liber. Sunt foarte frustrați.
Nu am votat eu așa ceva (n.red. pe Vassaras). Am mai avut probleme cu acest om. Nu are nicio treabă. L-au pus în față pe Vassaras, dar, de fapt, toate lucrurile le face Bodescu. A fost măcel. Nu am timp să reiau fiecare fază.
Ne-au vânat, a fost totul premeditat. A fost și penalty, dacă judeci faza asta așa cum a judecat-o același Istvan Kovacs la meciul U Craiova 1948 – Universitatea Craiova, când a dat două penalty-uri pentru hențuri.
Jucătorii mi-au spus că a fost henț și la al doilea șut al lui Baeten. A fost un moment de rătăcire (n.red. când a vrut să scoată echipa de pe teren). Frustrarea și furia a fost mare, mai ales la faza când a scăpat Ganea.
Nu era o ocazie extraordinar de mare, dar modul în care a gândit faza a confirmat toate deciziile luate în defavoarea noastră. Băieții ne-au spus că cei de la CFR erau praf, nu mai puteau să alerge. Arbitrul a văzut că CFR are probleme, de aia a oprit meciul.
El a vrut să câștige CFR neapărat. Nu avem nicio soluție. E un sistem viciat. O să ne cheme la Comisii. Credeți că Bodescu face de drag? I se spune sa facă. Știe că sunt rău de gură. Nici eu nu pot să dau nume, pentru că nu am dovezi, după aia mă trezesc cu dosare penale”, a spus Adrian Mititelu la emisiunea Fotbal Club.
VIDEO Rezumatul partidei CFR Cluj - U Craiova 1948 1-0
Etichete: cfr cluj , istvan kovacs , adrian mititelu , baraj , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții