Adi Ilie a făcut carieră la Steaua, dar și-ar dori ca altă echipă să ia titlul în Liga 1
18.03.2019, 19:25SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adi Ilie merge pe mâna liderului CFR, în lupta la titlu din Liga 1, pe care clujenii o duc cu Universitatea Craiova și FCSB. Avantajul de patru puncte pare decisiv, susține fostul mare atacant al roș-albaștrilor și al naționalei României. Mai mult, ”Cobra” și-ar fi dorit ca Viitorul să iasă campioană, chiar dacă a câștigat 6 trofee cu Steaua.
"Depinde de cum se organizează fiecare, acum eu cred că şi Steaua şi Craiova şi CFR pot câştiga titlul, depinde de ultimele meciuri din play-off. Meciurile dintre ele vor fi decisive, bineînţeles.
Acum CFR are un avantaj, dar cred că se vor lupta şi Steaua şi Craiova. Eu mă bucuram să câştige Viitorul pentru că Hagi îmi este prieten, dar cred că în momentul de faţă CFR Cluj are prima şansă", a spus Adi Ilie.
După primele două etape disputate în play-off, CFR este pe primul loc, cu 33 de puncte. Universitatea Craiova ocupă poziția secundă (29 de puncte). Podiumul este completat de FCSB, care a acumulat 28 de puncte.
Adi Ilie a vorbit și despre dubla României cu Suedia și Insulele Feroe
Referitor la campania de calificare la EURO 2020, fostul atacant al naţionalei României a spus că partida de debut, cu Suedia, va fi una dificilă pentru echipa pregătită de Cosmin Contra.
"Nu este uşoară această dublă, să zicem, cu Insulele Feroe va fi mai uşor, dar cu Suedia este greu. Nu avem nici o echipă foarte, foarte bună şi este în formare. Sperăm să ne calificăm, fiecare îşi doreşte să se califice. La noi fotbalul cred că a fost o perioadă pe o pantă descendentă şi de acum încolo o să creştem valoric. Important este ce se construieşte de acum încolo, chiar dacă nu ne calificăm la EURO 2020 trebuie să aducem un plus către echipa naţională", a declarat Adrian Ilie.
"Sigur va găsi Contra soluţii ca să îl înlocuiască pe Ţucudean. Depinde şi de tactica dintr-un meci. Este băiatul care joacă în Italia, şi este şi la U21, Puşcaş, care mi se pare un talent şi sper să joace din ce în ce mai bine. Ţucudean acum nu este, Ivan este o speranţă a fotbalului românesc... Sunt probleme de lot şi vor fi în continuare, dar Contra trebuie să găsească soluţia. Eu nu vreau să comentez despre jucătorii de la echipa naţională. Sigur că jucătorii de la Sub 21 vor căpăta experienţă şi mulţi vor veni la echipa mare, acum nu ştiu câţi, dar din ce am văzut, sunt jucători talentaţi care pot face chiar acum pasul la echipa mare", a mai spus fostul atacant.
Etichete: adrian ilie , adrian ilie fcsb , adrian ilie cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții