A venit "nota de plată", după Dinamo - Rapid 0-0
articol scris de Digi Sport23.12.2024, 09:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo și Rapid au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 21 din SuperLiga României.
Derby-ul a început cu o întârziere de aproximativ cinci minute, pentru că suporterii ambelor echipe au aruncat mai multe petarde pe gazon.
Cele două galerii prezente pe Arena Națională au pregătit o serie de coregrafii, care pot fi văzute în GALERIA FOTO de mai jos.
Jandarmeria anunță amenzi după Dinamo - Rapid 0-0
Galerie Foto
Jandarmeria Bucureşti anunţă că a aplicat 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 134.200 de lei, cu ocazia meciului Dinamo – Rapid, informează news.ro.
Trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 110.000 de lei, au fost aplicate organizatorului meciului, iar patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.
Totodată, au fost aplicate cinci sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an.
În plus, au fost întocmite trei acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile legii privind regimul materiilor explozive
Jandarmeria Bucureşti a precizat că se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare
În urma rezultatului de pe Arena Națională, Rapid se află pe locul 8, cu 29 de puncte, în timp ce Dinamo a rămas pe locul 2, cu 36 de puncte.
VIDEO Dinamo - Rapid 0-0
Clasament SuperLiga
Etichete: arena nationala , dinamo rapid , sanctiuni , jandarmerie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții