Exclusiv La unison! Ce au scandat românii în partida cu Kosovo, abandonată: ”50.000 de spectatori! Mi-a plăcut”
articol scris de Digi Sport16.11.2024, 19:31
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Kosovarii au abandonat spre finalul meciului partida cu România, din etapa a cincea de Nations League, la scorul de 0-0.
Meciul se îndrepta către o remiză albă, însă aceștia au părăsit terenul cu doar câteva momente înainte ca arbitrul să fluiere finalul confruntării, după ce câțiva suporteri au strigat ”Serbia, Serbia”.
Gică Craioveanu, după România - Kosovo: ”50.000 de spectatori să strige 'Niță, Niță', mi-a plăcut”
Gică Craioveanu a urmărit din tribune partida dintre România și Kosovo. Fostul mare internațional nu a avut prea multe laude pentru jocul naționalei lui Mircea Lucescu, însă l-a evidențiat pe Florin Niță, cel care a ținut egalitatea pe tabelă prin paradele sale.
Mai mult, Craioveanu a dezvăluit că întreg stadionul i-a scandat numele portarului legitimat în prezent la Damac. Aproximativ 50.000 de spectatori au fost prezenți pe arena de pe Bulevardul Basarabia.
”Noi am jucat aseară pe contraatac. Intrarea lui Bancone, pas în spate și bara lui Stanciu. Eu cred că e singura ocazie clară pe care am avut-o. Nu-mi aduc aminte altă ocazie”, a declarat Gică Craioveanu.
”Dar pe ale lor ni le aducem aminte, au fost câteva”, a spus Radu Naum.
”50.000 de spectatori să strige 'Niță, Niță', mi-a plăcut”, a completat Gică Craioveanu.
- 28 de selecții la națională are portarul de 37 de ani.
VIDEO rezumat România - Kosovo
Florin Niță: "Nu m-am mai confruntat cu o asemenea situație până acum. Noi am dat dovadă de bărbăție"
Florin Niță, goalkeeper-ul naționalei pregătite de Mircea Lucescu (79 de ani), a declarat la finalul partidei că nu s-a mai confruntat niciodată cu o asemenea situație în cariera sa de fotbalist profesionist și este de părere că fotbaliștii kosovari au așteptat încă din primul minut ca suporterii de pe Arena Națională să scandeze împotriva lor.
"Noi am vrut să jucăm, sper să fie o decizie favorabilă nouă. Mă bucur că am avut de muncă astăzi, nu am avut de mult timp atâtea mingi. Mă bucur că nu am primit gol. Nu știu ce să zic, nu vreau să vorbesc în numele lor, dar nu este ok ce s-a întâmplat. Am dat dovadă de bărbăție și am vrut să terminăm meciul pe teren.
Ne-am încălzit pe teren, sperând că meciul va continua. Din păcate, nu am ce să comentez, nu m-am întâlnit niciodată cu o asemenea situație. Din primul, până în ultimul minut au așteptat o scandare, eu nu am auzit nimic. Nu mă așteptam să iasă. Chiar i-am întrebat ce s-a întâmplat. Eu credeam că a fost după chestia cu Denis Alibec.
Toți ne-am sacrificat, am muncit, mă bucur că am făcut o treabă bună. Le mulțumesc suporterilor din suflet pentru că mi-au scandat numele, dar trebuie să susțină toată echipa, nu doar un jucător.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să nu pierdem acest meci. Sperăm să fim atenți pe viitor. Trebuie să aspirăm mai sus și să nu ne mulțumim cu puțin.", a spus Florin Niță, la finalul partidei.
Etichete: gica craioveanu , nita , romania kosovo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții