Xavi, încântat după victoria la limită cu Sevilla: ”Am jucat aproape perfect”
articol scris de Digi Sport04.04.2022, 09:35
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FC Barcelona s-a impus la limită în meciul de pe teren propriu din La Liga contra celor de la Sevilla, scor 1-0, în etapa a 30-a.
Xavi Hernandez (42 de ani), antrenorul catalanilor, s-a declarat mulțumit de ceea ce a văzut în teren la elevii săi, duminică seara, pe Camp Nou.
Xavi: ”Suntem la nivelul cel mai bun”
Antrenorul Barcelonei a anunțat după meciul cu Sevilla că echipa sa are în acest moment cel mai bun nivel de joc. Xavi este convins că dacă formația sa deschidea scorul mai devreme, rezultatul era unul mai mare la final.
”Am jucat aproape perfect. Suntem la nivelul cel mai bun. Victoria este extrem de importantă pentru moralul echipei. Sevilla a făcut un joc excelent. Vorbim de o echipă mare cu un antrenor cu experiență, am avut dificultăți în prima repriză.
Sevilla este cea mai bună echipă defensivă din ligă. Cred că au primit doar 20 de goluri și asta vă spune cât de grozavi sunt. Fanii au strălucit. Ne-au făcut să ne ridicăm moralul cu siguranță. Există o armonie foarte bună cu suporterii și trebuie să profităm de ea.
Acesta este modelul. Aceasta este ideea, stilul de joc. La asta am lucrat. Ar fi trebuit să câștigăm jocul cu mai mult de un gol. Se părea că mingea nu vrea să intre. Eram frustrat. Uneori ratam mingea finală.
Astăzi nu i-am permis Sevillei să creeze mult, în timp ce noi, pe de altă parte, am creat multe. Dacă am fi marcat mai devreme, am fi reușit mai multe goluri. Ne lipsea mingea finală, iar ei s-au apărat destul de bine”, a declarat Xavi Hernandez, la finalul jocului cu Sevilla, potrivit Barca Universal.
După victoria cu Sevilla, FC Barcelona a urcat pe locul 2 în La Liga, la egalitate cu ocupanta locului 3, Atletico.
Barcelona - Sevilla 1-0. Catalanii au ratat enorm
În prima repriză, catalanii au trecut pe lângă gol prin Frenkie de Jong, Ferran Torres și Aubameyang, însă în partea secundă a fost un adevărat festival ofensiv al echipei lui Xavi.
Dembele a fost mereu la serviciu, cu centrări de pe dreapta, iar Ferran Torres, la finalizare, dar de fiecare dată portarul a fost pe fază. Araujo nu a avut nici el noroc din centrarea aceluiași Dembele, care parcă a renăscut.
Barca a trimis centrări și de pe stânga în careu, prin Jordi Alba, dar Torres nu a putut înscrie nici așa. Prima ocazie mai mare a Sevillei a venit abia în minutul 66, când Rakitic și-a încercat șansa din lovitură liberă. A fost momentul în care Barcelona s-a aruncat total în atac, iar Pique a nimerit transversala, pentru ca apoi Dembele să nu nimerească nici el ținta. Pe fondul atacurilor catalanilor, andaluzii au plecat pe contraatac, dar Martial și-a bătut joc de o ocazie uriașă.
În cele din urmă, eforturile ofensive ale Barcei au fost răsplătite în minutul 72, când Pedri a fentat superb doi jucători și a marcat frumos. Apoi Ferran Torres a mai avut o ocazie bună, însă catalanii au avut emoții în prelungiri, când Ter Stegen a ieșit aiurea la o centrare, numai că a revenit imediat și Augustinsson nu a reușit să înscrie.
VIDEO Rezumat Barcelona - Sevilla 1-0
Etichete: xavi , video barcelona - sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții