Xavi Hernandez, reacție dură la adresa contestatarilor după ce și-a prelungit contractul cu Barcelona
articol scris de Digi Sport16.09.2023, 12:38
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Xavi Hernandez (43 de ani) s-a înțeles cu oficialii Barcelonei în privința prelungirii contractului.
Astfel, fostul mijlocaș al echipei blaugrana va rămâne pe banca tehnică a catalanilor cel puțin până în vara anului 2025.
Xavi Hernandez: Sunt fericit la Barcelona
La scurt timp după ce presa spaniolă a fost făcut public acest anunț, Xavi a confirmat faptul că va rămâne la Barcelona cel puțin încă doi ani și a susținut că se simte fericit pe banca tehnică a formației care l-a lansat în fotbalul mare.
"Sunt fericit la Barça, proiectul continuă. Reînnoirea contractului meu va fi anunțată în câteva zile", a susținut Xavi, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
De asemenea, Xavi i-a ironizat pe cei care l-au criticat de-a lungul timpului și a subliniat faptul că a fost nominalizat la câștigarea trofeului de cel mai bun antrenor al unei echipe masculine (The Best), acordat de FIFA.
"Când se vorbește de rău despre mine, râd, pentru că ați aruncat multe reproșuri asupra mea în acest an, dar se pare că sunt nominalizat la The Best", a mai spus Xavi.
Xavi, antrenorul Barcelonei de la finele anului 2021
Xavi a preluat funcția de antrenor principal al Barcelonei în luna noiembrie a anului 2021.
De atunci, tehnicianul a adunat 94 de meciuri pe banca catalanilor (59 de victorii, 16 remize și 19 înfrângeri). De asemenea, golaverajul meciurilor pe care le-au avut calanii sub comanda lui Xavi este 178:93 (goluri marcate / goluri primite).
Din cele 94 de meciuri, Xavi a obținut 193 de puncte, având o rată de 2,05 puncte obținute per meci.
Mai mult, cu Xavi pe bancă, Barcelona a reușit să câștige titlul de campioană în La Liga și Supercupa Spaniei în sezonul trecut.
Etichete: barcelona , xavi hernandez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții