Un titular de la Real Madrid, principala țintă de transfer la Manchester United! Englezii oferă 40 de milioane de lire
articol scris de Digi Sport14.05.2021, 13:30
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Raphael Varane (28 de ani) se poate despărți de Real Madrid la finalul acestui sezon, după 10 ani petrecuți la formația din capitala Spaniei.
Fundașul central francez este ținta principală a celor de la Manchester United pentru perioada de transferuri din această vară, anunță Mirror, care scrie că formația engleză este hotărâtă să facă o ofertă de 40 de milioane de lire sterline, aproximativ 46,5 milioane de euro.
Raphael Varane, dorit din nou la Manchester United
Ole Gunnar Solskjaer, managerul lui United, ar fi cel care insistă pentru aducerea lui Varane pe Old Trafford pentru a forma un cuplu solid în centrul defensivei, alături de Harry Maguire.
Manchester United ar fi încercat în alte două ocazii să-l aducă pe Varane de la Real, însă speră că situația contractuală a francezului va fi decisivă în această vară. Fundașul mai are contract doar un sezon, astfel că ar fi ultima șansă a spaniolilor de a obține o sumă considerabilă.
Raphael Varane, campion mondial cu Franța în 2018, a luat parte la toate realizările importante ale lui Real Madrid din ultimul deceniu. Printre trofeele cucerite de fundaș se numără Liga Campionilor, de patru ori, și trei titluri în La Liga.
- 359 de meciuri și 17 goluri a strâns Varane la Real
- 40 de partide și două reușite a strâns francezul în acest sezon
Real Madrid îi poate pierde pe Ramos și Varane în aceeași fereastră de mercato
Pe lângă Varane, Real Madrid riscă să piardă încă un fundaș central de bază în această vară. Căpitanul Sergio Ramos rămâne liber de contract la finalul acestui sezon, iar favorită pentru semnătura spaniolului este Paris Saint-Germain.
Ramos l-a avertizat încă de la începutul anului pe Florentino Perez de faptul că este curtat de șeicii grupării din Ligue 1. ”Cei de la PSG mi-au spus că vor face o echipă grozavă cu mine și cu Messi!”. În acest moment, transferul starului argentinian pare extrem e greu de realizat, dar trecerea lui Sergio la francezi nu este deloc imposibilă, susțin jurnaliștii de la AS.com.
Faptul că Ramos ar putea face pasul la PSG mai este susținut de două argumente importante. Gestul pe care l-a făcut fundașul central în urmă cu doar câteva zile, dar și declarația pe care Mauricio Pochettino a oferit-o.
”Sergio Ramos, la PSG? Nu voi răspunde pentru că orice ar putea fi interpretat greșit... Sergio este în prezent un jucător de la Real Madrid. Dar, ceea ce vă pot spune este că, la fel ca fiecare echipă, cu toții vrem să îmbunătățim unele poziții”, a spus Pochettino.
Căpitanul Real Madrid a alimentat, de asemenea, zvonurile prin intermediul rețelelor sociale. În aceeași zi, a început să urmărească mai mulți fotbaliști de la PSG pe Instagram, gest pe care mulți fani l-au înțeles ca un prim pas pentru a stabili o relație cu ei!
Etichete: real madrid , manchester united , ole gunnar solskjaer , raphael varane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții