Transferul lui Eden Hazard la Real Madrid, pe ultima sută de metri. Spaniolii au anunţat când va fi prezentat
29.05.2019, 13:19SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid îl va prezenta săptămâna viitoare pe fotbalistul belgian al lui Chelsea, Eden Hazard, a anunţat presa iberică.
Hazard va disputa în această seară finala Europa League cu Chelsea, împotriva lui Arsenal, iar prezentarea sa pe Bernabeu ar urma să aibă loc luni 3 iunie, pe stadionul Santiago Bernabeu, potrivit cotidianului de casă al "galacticilor", As.
Potrivit publicaţiei madrilene, transferul lui Eden Hazard va fi urmat de cele ale atacantului sârb Luka Jovic (Eintracht Franfkurt) şi fundaşului francez Ferland Mendy (Lyon).
100 de milioane de euro oferă Real Madrid pentru Eden Hazard
Preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, a recunoscut recent că şi-l doreşte pe fotbalistul lui Chelsea. "Pe Hazard am încercat să-l recrutăm de mai mulţi ani, însă am speranţa că-l vom putea aduce în acest an", a declarat Perez pentru postul de radio Onda Cero.
Real Madrid ar urma să plătească 100 de milioane de euro pentru transfer, în condiţiile în care belgianul mai are doar un an de contract cu Chelsea.
Hazard a spus înaintea finalei de la Baku că îşi doreşte "un ultim trofeu" cu gruparea engleză. "Dacă va fi ultimul meu meci la Chelsea, sper să aduc trofeul. Ar fi bine, ar fi un ultim trofeu. Este o competiţie europeană, aşa că pentru mine, pentru club, pentru antrenor, pentru suporteri, este un lucru important", a declarat fotbalistul în vârstă de 28 de ani.
Etichete: chelsea , real madrid , eden hazard , chelsea arsenal , finala europa league 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții