Real Madrid, dispus la orice sacrifiu să-l aducă pe Paul Pogba de la Manchester United
02.06.2019, 14:59Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Real Madrid vrea să-l transfere cu orice preț pe Paul Pogba. Madrilenii vor însă să nu cheltuiască prea mulți bani și sunt dispuși să ofere jucători la schimb cu mijlocașul francez. Presa britanică scrie că în contul lui Paul Pogba galacticii le-ar oferi trei jucători: Gareth Bale, Kylor Navas și James Rodriguez.
Trecerea lui Gareth Bale pe Old Traford ar reduce mult prețul lui Paul Pogba care ar fi inițial de 150 de milioane de euro. Galezul nu mai face parte din planurile lui Zinedine Zidane la Real Madrid, iar "albii" caută să-i ofere o variantă cât mai avantajoasă atacantului pentru a pleca de pe Santiago Bernabeu. Gareth Bale este evaluat la 80 de milioane de euro, iar diferența ar acoperi-o prin alte două nume: Keylor Navas și James Rodriguez.
Real Madrid îl vrea pe Pogba lângă Hazard
Lui James Rodriguez îi expiră împrumutul la Bayern Munchen, dar colombianul nu este dorit de Zinedine Zidane. Portarul Keylor Navas nu mai intră nici el în calcule. Costaricanul a mai fost aproape de un transfer la Manchester United, când era vorba ca David De Gea să ajungă la Real Madrid.
Englezii de pe Old Trafford vor trebui să decidă dacă sunt interesați de oricare dintre propunerile pe care Real Madrid le va face în cadrul operațiunii Pogba, ceea ce nu va fi ușor deloc.
Dacă Florentino Perez, președintele de la Real Madrid, îl va atrage cu succes pe Paul Pogba la Real Madrid, francezul se va alătura belgianului Eden Hazard a cărei oficializare a trecerii sale pe Santiago Bernabeu este o chestiune de zile sau chiar de ore.
Paul Pogba, în vârstă de 26 de ani, a venit la Manchester United în urmă cu trei ani de la Juventus și mai are doi ani de contract, cu opțiune pe încă unul.
Etichete: real madrid , manchester united , gareth bale , paul pogba , paul pogba transfer , keylor navas , james rodruguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții