Răsturnare de situație în cazul atacantului din La Liga acuzat de agresiune sexuala
articol scris de Digi Sport04.09.2024, 19:20
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Rafa Mir (27 de ani), atacant la Valencia, a fost arestat pentru o presupusă agresiune sexuală în cursul zilei de marți, 3 septembrie.
Presa din Spania a anunțat că Rafa Mir și un alt bărbat ar fi agresat sexual două femei la casa fotbalistului legitimat la Valencia. La 24 de ore distanță, instanța a luat o nouă decizie în cazul lui Mir.
Rafa Mir a fost eliberat, după ce a depus mărturie în procesul său
Cele două femei de 25 de ani au mers și au depus plângere la poliție, unde au cerut și îngrijiri medicale.
Acum, ibericii au anunțat că Rafa Mir a fost eliberat din închisoare, după ce a depus mărturie în acest caz. Jaime Campaner, avocatul lui Rafa Mir, a avut și o primă reacție după ce clientul său a ieșit din închisoare și a transmis că fotbalistul este relaxat.
”Acum urmează să lucrăm la proces pentru ca totul să fie clarificat. Meciul abia a început.”, a spus Campaner, potrivit Marca.
Decizia privind eliberarea lui Rafa Mir, dar și a lui Pablo Jara, celălat bărbat acuzat, a fost luată de judecătoarea Ana Magraner Naya.
- Patru meciuri a jucat Rafa Mir la Valencia în acest sezon, fără să reușească vreun gol.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Rafa Mir, potrivit transfermarkt.
Etichete: valencia , agresiune sexuala , rafa mir , arestare rafa mir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții