Puștiul Gavi va avea la Barcelona o clauză imposibil de achitat de orice club din lume
articol scris de Digi Sport13.09.2022, 16:56
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La doar 18 ani, Gavi este deja o certitudine la Barcelona și nu e de mirare că echipele puternice sunt pe urmele lui.
Puștiul Gavi va avea la Barcelona o clauză imposibil de achitat de orice club din lume
El are o valoare de piață de 60 de milioane de euro, însă catalanii i-au propus un nou contract, cu o clauză de reziliere imposibil de achitat de orice echipă de pe planetă, un miliard de euro.
Datele contractuale au fost stabilite încă din decembrie 2021, iar tânărul mijlocaș urmează să semneze foarte curând, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.
Gavi ar urma să semneze un contract valabil până în 2026. Potrivit sursei citate, noua înțelegere prevede ca salariul mijlocașului să crească de la sezon la sezon.
Gavi e dorit de Bayern, Liverpool și Manchester United
Astfel, indiferent de ofertă, Barcelona nu are de ce să-și facă griji că își va pierde "bijuteria". Bayern l-a dorit încă din primăvară, în timp ce granzii din Premier League continuă "să-i dea târcoale".
Gavi este format chiar de Barcelona și a fost promovat la prima echipă în iulie 2021. De atunci, el a jucat în 53 de meciuri oficiale, a marcat două goluri și a dat 6 pase decisive.
Gavi este anunțat titular și în meciul din această seară, Bayern - Barcelona, care se dispută de la ora 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții