Omul decisiv care l-a păstrat pe Lamine Yamal la Barcelona, după oferta de 250.000.000 de euro
articol scris de Digi Sport03.11.2024, 12:19
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Lamine Yamal (17 ani) este unul dintre cei mai urmăriți fotbaliști ai planetei, la momentul actual.
Performanțele realizate de tânărul jucător al Barcelonei în sezonul trecut au fost decisive pentru câștigarea Trofeului Kopa, acordat în cadrul Galei pentru Balonul de Aur 2024.
Xavi l-a convins pe Yamal să rămână la Barcelona
Lamine Yamal a fost ofertat de oficialii celor de la PSG, pentru o sumă uriașă și anume 250.000.000 de euro, însă oferta a fost respinsă și tânărul atacant a continuat să scrie istorie în tricoul blaugrana.
Un rol foarte important ca fotbalistul iberic să rămână pe Camp Nou l-a avut Xavi Hernandez, fostul antrenor al Barcelonei.
Potrivit celor de la Managin Barca, tehnicianul i-a garantat lui Yamal că va avea meciuri la prima echipă a Barcei și astfel a debutat în aprilie 2023 și a devenit cel mai tânăr fotbalist care a îmbrăcat vreodată tricoul blaugrana.
🚨😳| Xavi Hernandez STOPPED Lamine Yamal from joining PSG by making him a KEY promise.
— Managing Barça (@ManagingBarca) November 2, 2024
FULL INFO HERE:
- Lamine Yamal este cotat la 150 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.com.
- Xavi a fost antrenorul Barcelonei în perioada 2021-2024 și a înregistrat o medie de 2.07 de puncte în 143 de partide.
Lamine Yamal i-a menționat pe Luis de la Fuente, Xavi și Hansi Flick, după ce a câștigat trofeul Kopa
Yamal este al treilea jucător din istoria clubului catalan care primeşte acest prestigios premiu, după Pedri (2021) şi Gavi (2022), actualii săi coechipieri.
Printre câştigătorii din ultimii ani ai Trofeului Kopa s-au mai numărat francezul Kylian Mbappe (2018), olandezul Matthijs de Ligt (2019) şi englezul Jude Bellingham (2023).
"Este o onoare pentru mine să primesc acest premiu. Vreau să mulţumesc staffului, jucătorilor, echipei naţionale, selecţionerului Luis de la Fuente, lui Xavi, care a fost alături de mine, iar acum lui Hansi (Flick - actualul său antrenor)", a declarat Yamal pe podium, după ce a primit trofeul din mâinile olandezului Ruud Gullit, conform Agerpres.
Alegerea câştigătorului Trofeului Kopa s-a făcut dintre zece candidaţi, iar juriul a fost format din 33 de câştigători ai Balonului de Aur, ceea ce conferă premiului o valoare deosebită.
FOTO Cele mai spectaculoase apariții de la gala Balonul de Aur 2024
Galerie Foto
Etichete: barcelona , psg , xavi , lamine yamal , transfer yamal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții