OFICIAL: Morata a semnat cu Atletico Madrid
28.01.2019, 18:05SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alvaro Morata este oficial jucătorul lui Atletico Madrid. Atacantul spaniol a trecut cu bine vizita medicală şi a semnat contractul cu gruparea din capitala Spaniei, unde a fost cedat un an şi jumătate de Chelsea.
Morata revine astfel la Atletico după 12 ani. A făcut primii paşi în fotbal la Atleti, unde a jucat până la vârsta de 15 ani.
"Sunt foarte fericit şi foarte mândru să fiu aici. Abia aştept să mă antrenez, să fiu alături de coechipierii mei şi să joc", a fost prima declaraţie a atacantului în vârstă de 26 de ani ca jucător al echipei lui Diego Simeone.
Atletico Madrid va plăti 7,5 milioane de euro pentru împrumutul pentru un an și jumătate, în timp ce suma pentru un transfer definitiv este cuprinsă între 40 și 45 de milioane de euro, în funcție de obiective.
Echipa lui Diego Simeone îi va plăti lui Morata cinci milioane de euro din salariul total de 8,275 milioane de euro pe an, diferența urmând a fi achitată în continuare de Chelsea.
Morata a marcat 82 de goluri şi a oferit 37 de pase decisive în carieră, iar pentru naţionala Spaniei are 27 de selecţii şi 13 reuşite.
Morata a fost huiduit de o parte a fanilor lui Atletico
Venirea lui Morata la Atletico i-a împărțit pe fani. La meciul Atletico Madrid - Getafe, 2-0, o parte a fanilor lui Atleti i-au scandat numele lui Morata, fost jucător al rivalei Real, în timp ce altă parte a huiduit în acele momente.
Real Madrid l-a vândut deja de două ori pe Morata: în 2014, la Juventus, pentru 20 de milioane de euro (de unde l-a răscumpărat în 2016 pentru 30 de milioane de euro) şi în 2017, la Chelsea, în schimbul a 65 de milioane de euro.
Alvaro Morata a jucat în 24 de meciuri şi a marcat nouă goluri în acest sezon pentru Chelsea, în toate competiţiile.
Etichete: chelsea , atletico madrid , alvaro morata , transfer morata , morata atletico madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții