Oferta e pregătită: 60.000.000€ pentru un fotbalist de la Barcelona
articol scris de Digi Sport19.09.2024, 22:26
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jules Kounde (25 de ani) poate pleca de la Barcelona în această iarnă, după doi ani și jumătate petrecuți în tricoul blaugrana.
Catalanii au mari probleme financiare și sunt gata să renunțe la stopper-ul francez, mai ales că pot încasa o sumă importantă în urma vânzării sale.
Chelsea în vrea pe Jules Kounde
Potrivit celor de la Fichajes, posibila destinație a lui Jules Kounde în 2025 ar putea să fie Chelsea, formație care este în căutarea unui nou fundaș central.
Conform sursei citate, ”Aristocrații” s-au decis să-l transfere pe fundașul francez și au pregătit deja prima ofertă: 60 de milioane de euro.
Nu este prima dată când Chelsea îl vrea pe Jules Kounde. În vara lui 2022, formația din Londra a vrut să-l transfere pe fotbalistul de 25 de ani de la Sevilla, însă acesta a preferat mutarea la Barcelona.
- 50 de milioane de euro a plătit Barcelona pentru a îl transfera pe Jules Kounde.
- 45.000.000€ este cota de piață a lui Kounde, potrivit trasfermarkt.com.
- 93 de meciuri a jucat francezul pentru Barcelona, timp în care a reușit să câștige și un titlu în Spania alături de formația catalană.
Chelsea vrea să scape de Mykhailo Mudryk
Mykhailo Mudryk nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, iar decizia este una drastică. ”Aristocrații” nu vor să mai aștepte până ucraineanul își revine la forma pe care o avea la Șahitor și sunt gata să îl vândă în iarnă.
Conform presei din Anglia, fotbalistul de 23 de ani va fi pus pe lista de transferuri în viitoarea perioadă de mercato.
Mykhailo Mudryk nu ar duce însă lipsă de oferte. Roberto De Zerbi, antrenorul celor de la Marseille, a pus ochii pe el și e gata să-i ofere o mână de ajutor și să-l aducă pe Velodrome.
Potrivit celor de la Team Talk, nu doar ucraineanul va avea această soartă. În iarnă, Chelsea vrea să mai scape de Axel Disasi, Benoit Badiashile și Ben Chilwell.
- 35 de milioane de euro este cota de piață a lui Mudryk, potrivit transfermarkt.com.
- 7 goluri și 5 pase decisive a reușit ucraineanul pentru Chelsea în cele 62 de meciuri jucate.
- 10 este numărul pe care Mudryk îl poartă pe Stamford Bridge.
Etichete: chelsea , premier league , barcelona , anglia , transfer , spania , la liga , jules kounde
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții