Nota primită de Andrei Rațiu, după ce a fost decisiv și a jucat 96 de minute împotriva lui Atletico Madrid
articol scris de Digi Sport22.09.2024, 23:55
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Andrei Rațiu (26 de ani) a fost titular în meciul Rayo Vallecano - Atletico Madrid 1-1, din etapa a 6-a din La Liga, care a putut fi urmărit în direct la Digi Sport.
UPDATE 23:55: Internaționalul român a jucat toate cele 96 de minute ale partidei și a primit nota 7,0 din partea celor de la Sofascore, cea mai mare dintre fundașii lui Rayo. Assist-ul său a fost decisiv în economia rezultatului final.
Andrei Rațiu, nota 7,0 după ce a reușit un assist în meciul Rayo Vallecano - Atletico Madrid
Apărătorul lateral a avut două intercepții, a câștigat doar două dueluri dintre cele 8 avute cu atacanții adverși, a pierdut de 13 ori posesia și a comis un fault. În schimb, a avut un procentaj de 87% pase reușite (40 din 46), a atins balonul de 72 de ori, a avut 3 șuturi către poarta lui Atletico și a izbutit un dribling din cele două încercate.
Portarul Augusto Batalla a fost cel mai bun om al lui Rayo, 7,6, urmat de Ismaila Ciss, 7,5. Abdul Mumin (6,4) și Florian Lejeune (6,5) au fost la polul opus. De partea cealaltă, Molina a primit cea mai mare nota, 7,6.
UPDATE 22:40: Rayo a deschis scorul prin Palazon în minutul 35, după un assist al lui Andrei Rațiu. Românul a fost găsit excelent în careul advers și a trimis către poarta apărată de Oblak, iar căpitanul gazdelor a reluat în plasă, din doar câțiva metri.
Inițial, tușierul a ridicat fanionul pentru ofsaid, însă faza a fost verificată în camera VAR și, în cele din urmă, golul a fost validat. Gallagher a restabilit egalitatea în minutul 49.
VIDEO Assist-ul lui Andrei Rațiu din meciul Rayo Vallecano - Atletico Madrid
Știrea inițială:
Andrei Rațiu, titular în meciul Rayo Vallecano - Atletico Madrid
În runda precedentă, Rațiu a marcat în victoria echipei sale în fața Osasunei, scor 3-1, și a prins 11-le ideal al weekend-ului în Top 5 campionate din Europa, alături de fotbaliști precum Harry Kane și Lamine Yamal.
Astfel, antrenorul Inigo Perez nu-l putea lăsa în afara echipei de start pe internaționalul român, la duelul cu Atletico Madrid.
Echipele de start:
- Rayo Vallecano: Batalla - Rațiu, Mumin, Lejeune, Chavarria - de Frutos, Lopez, Ciss, Palazon - Nteka, Embarba
- Atletico Madrid: Oblak - Molina, Azpilicueta, Witsel, Mandava, Lino - Llorente, Koke, Gallagher - Sorloth, Alvarez
Mundo Deportivo a anunțat recent că Villarreal este cu ochii pe Rațiu. Fundașul lateral a crescut la academia ”Submarinului Galben”, iar în perioada următoare s-ar putea întoarce la echipa care l-a format.
- 3 milioane de euro este cota piață a lui Andrei Rațiu, potrivit Transfermarkt.
VIDEO Golul lui Andrei Rațiu din meciul Rayo Vallecano - Osasuna
Etichete: rayo vallecano , rayo-atletico madrid , andrei ratiu , nota andrei ratiu , andrei ratiu titular
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții