Luka Jovic dezminte ideea că Zidane doreşte să-l dea împrumut: "Poveştile astea mă fac să râd!"
20.08.2019, 18:22SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Luka Jovic (21 de ani), atacantul transferat de Real Madrid în această vară pentru 60 de milioane de euro, a vorbit despre zvonurile conform cărora antrenorul echipei ar vrea deja să-l împrumute la alt club.
Atacantul sârb a acordat un interviu pentru ziarul Novosti, din ţara sa natală, şi a negat total afirmaţiile recente privind viitorul său la Real Madrid.
"Poveştile astea mă fac să râd. Media va fabrica mereu astfel de poveşti. Sunt obişnuit cu tot felul de zvonuri încă de când a început cariera mea profesională, am acceptat faptul că mereu pot exista. Timpul o să arate ce este adevărat"
Deşi se zvonea că Zinedine Zidane, antrenorul Realului, nu este mulţumit de evoluţiile lui Jovic în cantonamentul din această vară, în care atacantul nu a înscris niciun gol, Jovic a asigurat că lucrurile stau altfel.
"El crede în mine şi opinia lui nu s-a schimbat de când lucrăm împreună. Învăţ de la el în fiecare zi, şi sunt foarte mulţumit, deoarece este unul dintre cei mai buni din lume, atât ca jucător cât şi ca antrenor"
Jovic a fost rezervă în primul meci oficial al lui Real Madrid în acest sezon, victorie cu 3-1 pe terenul lui Celta Vigo. Atacantul sârb a fost introdus în teren în minutul 81, în locul lui Karim Benzema.
Luka Jovic a fost golgheterul Europa League în sezonul trecut
Fostul fotbalist al lui Eintracht Frankfurt a avut un sezon trecut excelent: a marcat 27 de goluri în toate competițiile și a fost golgheter în Europa League, cu zece reuşite.
Jovic a jucat până acum la Steaua Roșie Belgrad, Benfica și Eintracht Frankfurt şi are în palmares o Cupă a Germaniei și patru titluri de campion (două în Serbia și două în Portugalia).
Luka Jovic a semnat în vară un contract pe şase ani cu gruparea de pe Santiago Bernabeu. A fost primul transfer oficializat de "galactici" în această vară.
Etichete: real madrid , zidane , jovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții