Foto Leo Messi a încercat să îl salveze pe Dembele de la eliminare! Camerele au surprins ce i-a spus argentinianul arbitrului
08.10.2019, 08:26SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mateu Lahoz (42 de ani), arbitrul de centru de la partida Barcelona - Sevilla 4-0, a fost unul dintre protagoniștii meciului. Spaniolul a eliminat doi jucători de la Campioana Spaniei în aceeași fază și a intrat imediat în atenția tuturor.
Ronald Araujo (20 de ani) este jucătorul Barcelonei B, dar și-a făcut debutul pentru echipa mare a catalanilor în meciul contra celor de la Sevilla. După doar 14 minute de la momentul intrării, tânărul fotbalist l-a faultat pe Javier Hernández (31 de ani), unul dintre atacanții adverși, care, dacă nu ar fi fost faultat, rămânea singur, în fața porții, 1 la 1 cu Marc-Andre ter Stegen (27 de ani).
Ca urmare, Araujo a văzut cartonașul roșu, iar colegii au protestat imediat. Se pare că Ousmane Dembele, cel de-al doilea jucător eliminat de la Barcelona, i-ar fi adresat anumite cuvinte centralului, care l-au făcut să îi arate cartonașul roșu și jucătorului francez.
Leo Messi (32 de ani), căpitanul echipei, a intervenit imediat și a încercat să îi explice lui Lahoz că Dembele nu știe să se exprime bine în spaniolă și că totul a fost o neînțelegere. Camerele au surprins momentul în care argentinianul îi oferea explicații arbitrului în vârstă de 42 de ani.
"Nu poate vorbi (n.r spaniolă), nu poate vorbi!", au fost cuvintele lui Leo Messi. Imediat a intervenit și Gerard Pique (32 de ani) care a încercat să îi explice lui Lahoz că Dembele a vrut să spună altceva, dar nu a știut cum să se exprime.
Dembele va rata, cel mai probabil, El Clasico, meci care va avea loc pe 26 octombrie, pe Camp Nou.
Barcelona - Sevilla 4-0 | Catalanii se află pe locul doi în clasament, la două puncte de Real Madrid
Pentru a doua oară în cinci zile, Camp Nou a fost gazda unui nou meci foarte tare! După meciul cu Inter Milano, terminat cu victoria catalanilor, scor 2-1, în UEFA Champions League, Barcelona a jucat împotriva celor de la Sevilla, 4-0.
Catalanii s-au impus fără emoţii pe Camp Nou. Luis Suarez, din foarfecă, apoi Arturo Vidal şi Ousmane Dembele, au oferit Barcelonei un avantaj de 3 goluri, după doar 35 de minute.
Leo Messi, pentru a doua oară integralist în acest sezon la Barcelona, a reuşit un gol în stilul caracteristic, din lovitură liberă, în minutul 79.
Cu această victorie, catalanii s-au apropiat la două puncte de prima clasată, Real Madrid. Barcelona are 16 puncte după 8 etape.
Etichete: barcelona , leo messi , sevilla , gerard pique , mateu lahoz , ousmane dembele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții