Lautaro nu mai merge la Barcelona! Catalanii nu au suficienți bani și s-au reorientat
08.09.2020, 11:29SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După luni întregi în care a încercat să îl aducă pe Lautaro Martinez, se pare că transferul a căzut pentru moment. Astfel, catalanii sunt nevoiți să se reorienteze.
Ronald Koeman va încerca să-l aducă la Barcelona pe Memphis Depay de la Lyon. Conducerea Barcelonei încearcă să îi convingă pe francezi prin introducerea lui Samuel Umtiti în tranzacție, anunță Sky Sport Italia.
Cât despre Lautaro Martinez, Barcelona nu a făcut rost de suficienți bani pentru a satisface pretențiile financiare ale milanezilor, astfel că afacerea a picat.
Inter poate profita de acest moment pentru a-i prelungi contractul argentinianului. Este de așteptat ca agenții săi să înceapă discuțiile cu șefii Interului în perioada următoare, mai notează sursa citată.
Președintele lui Lyon: ”Îl voi duce chiar eu cu mașina acolo”
Președintele lui Lyon, Jean-Michel Aulas, a declarat că Barcelona nu este singurul club care-l dorește pe Depay: "Nu doar Barcelona îl vrea. Și AS Roma este interesată de Memphis Depay", a spus oficialul francez citat de Footballitalia.com. Atacantul olandez intră în ultimul an de contract cu OL, iar antrenorul său, Rudi Garcia, ar fi încântat ca Depay să plece la o formație mai puternică:
"Dacă Memphis va avea oportunitatea să meargă la o echipă care își propune câștigarea Champions League, așa cum e cazul Barcelonei, îl voi duce chiar eu cu mașina acolo".
Etichete: barcelona , memphis depay , lautaro martinez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții