Ronald Koeman, fostul antrenor al FC Barcelona / Foto: Profimedia.

Koeman, atacat din toate părțile. Acuze din partea unui fost elev de la Barcelona: "Nu m-a respectat"

articol scris de Mihai Alecu
10.12.2021, 14:16
  • SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

  • SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

Ronald Koeman (58 de ani) a fost demis de la Barcelona în urmă cu mai puțin de o lună de zile, iar foștii lui jucători nu au cuvinte de laudă pentru acesta.

Rezultatele slabe din startul sezonului i-au fost "fatale" lui Ronald Koeman, care a fost a dat afară de șefii Barcelonei și înlocuit cu Xavi.

Ronald Koeman, atacat din toate părțile

Junior Firpo, care a fost vândut de Barcelona în vară la Leeds, spune că Ronald Koeman nu l-a tratat corect, atât pe el, cât și pe alți colegi. Declarația spaniolului vine la ceva timp după ce Pjanic a vorbit și el în termeni duri de relația pe care a avut-o cu tehnicianul olandez.

"Am ajuns să-mi pierd entuziasmul pentru fotbal și mi-am dat seama de importanța familiei. Au fost lucruri cu Koeman pe care nu le ințelegeam, iar în anumite momente mi-a părut lipsă de respect.

Îmi spunea că în ciuda faptului că mă antrenez bine, nu contează. Că fac atmosferă proastă la echipă. Întrebați pe cine doriți să vedem dacă cineva spune asta despre mine.

 Nu știu ce înseamnă că fac atmosferă proastă, presupun că s-ar referi la atitudinea mea. Nu știu în ce fel un băiat care tocmai a sosit va face atmosferă proast într-un grup care a câștigat totul.

Părerea mea nu o să fie schimbată. Nu am vazut videoclipuri ale adversarilor, nici cu Valverde, nici cu Quique și nici cu Koeman. Cu Bielsa vedem multe, e de la o extrema la alta", a spus Junior Firpo, conform Marca.

După o lună de negocieri, Ronald Koeman și Barcelona s-au înțeles! Câte milioane de euro va primi olandezul

După aproape o lună de negocieri, cele două părți au ajuns la un acord comun, iar clubul catalan a reușit să îl convingă pe Koeman să îi dea mai puțini bani, având în vedere problemele financiare cu care se confruntă Barcelona. 

El Periodico a anunțat vineri faptul că formația de pe Camp Nou a ajuns la un acord cu avocații antrenorului, iar Koeman va primi doar 10 milioane de euro. Totuși, Barcelona s-a obligat să plătească acești bani anul acesta, până pe 31 decembrie. 

Lionel Messi i-a luat apărarea lui Ronald Koeman, după ce a fost demis de la Barcelona

Messi i-a luat apărarea fostului său antrenor în ultimul interviu acordat, explicând că demiterea sa a fost nedreaptă, dar că acest lucru se întâmplă în mod obișnuit în rândul tehnicienilor.

Fostul decar de pe Camp Nou a ținut și să evidențieze unul dintre lucrurile pozitive pe care le-a făcut Koeman la echipă, promovarea mai multor fotbaliști de la academie. 

"A fost nedrept cu Koeman, cu Valverde.. Mereu este nedrept când vine vorba de antrenori. Când sunt rezultate slabe, cel mai ușor lucru este să dai vina pe antrenor, să îl schimbi pe el, nu pe jucători.

Koeman a venit la club într-un moment foarte dificil în care jucători importanți au plecat, dar a reușit să promoveze mulți fotbaliști tineri. Așa cum v-am spus, cel mai ușor e să dai vina pe antrenor. Sunt și ei conștienți de acest lucru, pentru că asta e meseria lor", a declarat Messi, conform Marca

Etichete: barcelona , ronald koeman , junior firpo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte

Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al României. Fostul șef al statului a participat la slujba de duminică de la Biserica Catolică din Sibiu. Acesta a fost însoțit de Carmen Iohannis și de agentul SPP. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Italienii s-au convins de Florinel Coman, după Atalanta - Cagliari

Nici nu vrea să audă! Decizia luată de Simona Halep, la mai puțin de două săptămâni de la retragerea din tenis

Reacția lui Dan Petrescu, după ce Răzvan Lucescu a spus că FCSB a obținut o "victorie falsă" cu PAOK

Kim Jong-un a spus ”STOP” și i-a interzis în Coreea de Nord

Procesul "sărutului forţat" s-a încheiat. Procurorii au cerut doi ani și jumătate de închisoare

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Nici nu s-a uitat la antrenor: Dennis Man, schimbat după 35 de minute în Parma - Roma! Nota primită de român

Debut la FCSB! Cum arată echipa de start cu Gloria Buzău

Petrolul, petiție împotriva lui Sebastian Colțescu și Andrei Antonie, după meciul cu scandal contra celor de la UTA

Pe ce a dat vina Dan Petrescu, după ce CFR a pierdut două puncte cu om în plus la Iași: "Mai bine tac!"

Citeşte şi

”O mare lipsă de respect!” Jude Bellingham a ajuns la categoria ”așa nu”, după eliminarea cu Osasuna

5 echipe interesate de Andrei Rațiu! Are de unde alege: La Liga, Premier League sau Serie A

PEROZ„Sunt tatuată pe 90% din corp. Lumea mă judecă, dar asta nu mă face o mamă rea”. A fost dată afară din restaurante din cauza tatuajelor

FILM NOWSalma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3 milioane de like-uri s-au strâns în timp record

„Ce faci, mă?!”. Florin Tănase, reacție nervoasă la adresa unui suporter care voia să facă o poză cu el citeşte ştirea pe Prosport.ro

„A avut momente de declin. Este ceva psihologic”. Antrenorul lui Dennis Man, anunț despre jucătorul român citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Digi World

Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme

Digi Animal World

Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik Tok