Video Gestul făcut de Pique pe ”Bernabeu”, la finalul primei reprize! Ce l-a iritat pe fundașul Barcelonei
03.03.2019, 10:17Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
VIDEO Real Madrid - FC Barcelona 0-1 | La sfârșitul primei reprize, când catalanii se aflau deja la conducere, grație reușitei lui Ivan Rakitic (30 de ani), Gerard Pique (32 de ani) s-a dus spre zona în care se afla galeria grupării madrilene și a făcut un gest prin care a mimat că vorbește cu degetele.
A fost momentul în care fundașul catalanilor s-a îndreptat spre arbitrul Undiano Mallenco (aflat la ultimul său El Clasico, pentru că se va retrage la vară) pentru a-i reproșa acestuia că nu a luat măsuri după ce Sergio Ramos i-a aplicat un cot în figură lui Leo Messi.
Mai mult, Pique a continuat să protesteze și în drum spre vestiare, dar a continuat cu gesturile sale și în alte două situații.
Pique a ajuns să fie ținta ironiilor fanilor ”galacticilor”
În precedentul El Clasico, din Cupa Spaniei, în care Barcelona a zdrobit-o pe Real, tot pe ”Bernabeu”, scor 0-3, Pique a fost protagonistul mai multor scandări ale ultrașilor: ”Pique, stai ... fără respirație!”, ”Pique, bastardule, Spania este națiunea ta”.
Sergio Ramos: "E o ruşine să fim atât de departe de Barcelona!". Ce spune de lovitura dată lui Messi
Sergio Ramos a admis, după înfrângerea contra Barcelonei, că titlul e un subiect închis pentru Real şi în acest sezon. Diferenţa dintre cele două rivale e în acest moment de 12 puncte în favoarea catalanilor.
"Ştiam că va fi dificil. Ei au fost mai pragmatici, la final doar golurile de pe tabela de marcaj contează. Trebuie să întoarcem pagina, La Liga în acest sezon e un capitol închis pentru noi. Am avut oportunităţi să reintrăm în lupta pentru titlu, dar nu le-am fructificat", a spus Sergio Ramos.
Cea mai aşteptată declaraţie a serii a fost cea legată de faza din finalul primei reprize, când l-a lovit în figură, cu antebraţul, pe Messi. Ramos a explicat că nu a intenţionat în vreun moment să îi provoace rău în mod voit adversarului.
”A fost o fază de meci. N-a fost nimic intenţionat. L-am lovit din greşeală, dar totul a rămas acolo pe teren”, a concluzionat Ramos.
VIDEO cu rezumatul partidei
Etichete: real madrid , fc barcelona , gerard pique , real barcelona , sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții