Gerard Pique cere schimbări în fotbal: "90 de minute sunt prea multe"
articol scris de Digi Sport11.11.2022, 10:10
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Proaspăt retras din activitate, Gerard Pique (35 de ani) crede că regulamentul fotbalului ar trebui să sufere mai multe modificări, cu scopul de a deveni mai atractiv în următorii ani.
Gerard Pique: "Simt că produsul fotbalistic este depășit"
Într-un interviu acordat recent în Spania, Pique a vorbit despre Super Liga Europei și este de părere că înființarea acestei competiții ar fi o greșeală. Totodată, fostul fundaș al Barcelonei a admis că fotbalul ar trebui să sufere anumite schimbări, asta deoarece actualul regulament este unul învechit.
"Când Florentino îți vorbește despre Super Liga Europei și despre faptul că oamenii consumă fotbalul în mod diferit, sunt de acord. Dar nu cred că Super Liga este soluția. Prezentarea competiției a fost o mare greșeală.
Pe Florentino îl apreciez, m-a surprins, a schimbat Madridul. Dar prezentarea lui de la El Chiringuito, când a vorbit de unul singur despre Super Ligă... m-a făcut să-mi explodeze capul. Nu știu ce a vrut să obțină.
Trebuie să încercăm să schimbăm regulile împământenite de mult timp. Înțeleg că este dificil, dar se întâmplă în toate sporturile. Trebuie să găsim o cale să atragem atenția. Există foarte multe tipuri de conținut, nu doar cel sportiv. Oamenii au doar câteva ore la dispoziție și vor să le investească în obținerea de cât mai multă informație cu putință.
Trebuie să creezi produse scurte și interesante. 90 de minute sunt prea multe, în opinia mea. Să căutăm standarde mai distractive. Simt că produsul fotbalistic este depășit”, a spus Pique, citat de Marca.
Adevăratul motiv pentru care Pique a decis să se retragă din fotbal: "Asta m-a făcut să întârzii puțin decizia"
La mai multe zile după anunțul care i-a luat prin surprindere pe toți cei din lumea fotbalului, Gerard Pique a venit și cu primele sale explicații. Fostul fotbalist al Barcelonei a recunoscut că nu s-a mai simțit important la formația de pe Camp Nou și tocmai acest motiv l-a făcut să renunțe.
"Sunt multe motive la care cineva se gândește pe măsură ce sezonul trece. Am început stagiunea cu o întâlnire cu antrenorul, în care mi-a spus că anul acesta va fi greu. Am vrut să încerc. Senzațiile de la începutul sezonul nu au fost cele mai bune.
Am început să mă gândesc că pauza (n.r. generată de Campionatul Mondial) este o oportunitate de a lua această decizie. Întotdeauna am spus că, atunci când nu mă simt important, o să mă las. Faptul că au fost accidentări ale jucătorilor de pe poziția mea m-a făcut să întârzii puțin decizia.
Au fost jocuri pe care nu le jucasem și după meci a trebuit să mă antrenez... și m-am simțit dezorientat. A fost o zi când am fost la un pas să merg la vestiar și să spun: 'S-a terminat'. Nu prea am simțit că mai este locul meu aici. Când s-au accidentat băieții, am spus că nu pot părăsi echipa în acel moment. Am stabilit pauza ca termen limită pentru că după Cupa Mondială toți colegii mei ar trebui să fie recuperați", a dezvăluit Pique, potrivit sursei menționate mai sus.
Etichete: barcelona , gerard pique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții