Explicații după 20 de ani! Ce l-a determinat pe Figo să „trădeze” Barcelona pentru rivala Real Madrid
03.05.2020, 20:36La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portughezul Luis Figo, unul dintre jucătorii care au evoluat atât pentru Barcelona cât și pentru Real Madrid a vorbit despre decizia pe care a luat-o în 2000, când a decis să plece pe ”Santiago Bernabeu” direct de la marea rivală.
Real Madrid a plătit atunci 60 de milioane de euro pentru transferul portughezului. Mutarea nu le-a picat bine fanilor Barcelonei, iar la 20 de ani distanță, fostul Balon de Aur, ajuns la 47 de ani, a vorbit despre decizia sa.
”A fost o decizie importantă dar dificilă. Am plecat din orașul care mi-a dat foarte multe și unde m-am simțit bine. Dar când ai impresia că nu ești recunoscut pentru ceea ce faci și ai o ofertă de la alt club te gândești la ea”, a spus Figo, citat de Marca.
Figo: "Ronaldo avea viteză și forță de pătrundere"
"Raul e un campion", și-a început Figo discursul pentru publicația spaniolă As. "Avea toate calitățile, avea câte puțin din toate", a continuat portughezul.
"Am jucat alături de fotbaliști mari precum Ronaldo, Zidane, Stoichkov, Rivaldo, Guardiola, Hierro, Veron... Dar mereu l-aș pune pe Raul în fața lor", a întărit omul care a evoluat în La Liga atât pentru Barcelona, cât și pentru Real Madrid.
Figo și Raul au câștigat cu Real Madrid de două ori titlul în La Liga și s-au impus la finele unei ediții Champions League.
Reporterul publicației mai sus amintite a pedalat și pe calitățile brazilianului Ronaldo, fost coleg și mereu prieten cu Figo. Portughezul a vorbit în termeni laudativi și de "Il Feneomeno".
"El avea viteză și forță de pătrundere. În cazul lui Raul... Mi-e greu să-i identific trăsăturile speciale, pentru că el avea câte puțin din fiecare", a conchis Figo.
Etichete: real madrid , barcelona , luis figo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții